Timpul nu are rabdare
Si moare
In istorie si-n noi,
Precum un strigoi,
Ce-n secunda rotunda
Se izbaveste si ispaseste
In pace,
Pe la soroace de vieti,
Cand dimineti isi arunca
Manunchiul de raze de soare,
Ca sa dogoare
Si sa doboare
Si sa coboare-n mormant,
Pe pamantul sfintit de preoti
Si sfant,
Trupul nalucii
Far’ de-acea greutate
Si densitate
De carne in stanci,
Al moroiului prins prea tarziu
In pustiul de umbra si de lumina,
Din zori, ce se-nclina
Inceputului tainic de timp.

Vin iele sa planga,
Despletite, despuiate sa-nfranga
Blestemul strigoiului savarsit
Nesfarsit,
Al moroiului mort,
Adormit de-a pururi de tot,
Strecurat in mormant de cuvinte
Ce ard pretutindeni mocnind
Si-n cosmaruri de minte murind,
In timpul ce n-are rabdare
Si moare.

Sursa foto: mythologica.ro