E alb totul afara si e frig,
Intre-o tacere si un dor, te strig
Sa te intorci, sa te opresti,
Sa cazi pe ganduri si sa socotesti,
Sa-ti vina-n inima un dor nebun,
Sa te intorci acasa de Craciun.
Si parca vad naluci de gheturi,
In brazii-ncremeniti in albe ceturi,
Printre troiene resemnate, neclintite,
In zorii tristi ai diminetii irosite,
Cu ganduri ce se-nalta precum fumuri
Din focurile-aprinse-n sobe din catunuri.
Ce rosturi si ce talcuri au colinzi, povesti,
Cand bradul e impodobit si tu nu esti?
Cum sa-ntetesc focul din vatra,
Cand tu ramai uitata si plecata?
Cum sa astept pe prag colindatori,
Cand casa este goala-n sarbatori?
De-as fi copil …dar nu mai sunt,
Ar fi atat de simplu si un fapt marunt
Sa scriu pedant, cu scris de-abecedar,
Lui Mos Craciun sa mi te-aduca-n dar,
Sa te intorci, sa mi se-aline dorul,
S-adormi sub brad si eu sa-ti mangai somnul.
Si-apoi sa ma trezesc, sa stiu ca e doar vis,
Pentru ca cerurile limpezi s-au inchis
Peste povestea noastra cea apusa,
Ramasa fapt banal si niciodata spusa,
Ca doar destinul nu-i atata de nebun
Sa iti sadeasca dor de mine, de Craciun.
Sursa foto: ro.pinterest.com
