Categorie: Istorie

Planeta maimutelor?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Nu ma consider un adept al teoriei conspiratiei, mai mult, nu m-au atras niciodata povestile cu substraturi fantasmagorice, cu actiuni paralele si subterane, sa fiu drept, nici romanele politiste nu am avut rabdare sa le citesc in cursul copilariei si adolescentei. Mi s-a parut intotdeauna ca adevarurile tin de o evidenta si de o logica fireasca si la lumina a lucrurilor, ca exista intotdeauna cauze accesibile cunoasterii nemijlocite a omului de conditie medie, indiferent de o situatie sau alta sub lupa momentului.

Evenimentele din ultimii ani ma pun, insa, pe ganduri pentru ca nu pot gasi o explicatie logica si rationala unor gesturi, la nivel de varfuri ale societatii, politica statala sau internationala. Pot, pe de o parte, sa accept ca sunt prost sau insuficient pregatit sa inteleg comandamentele zorilor unei epoci istorice noi, dar pe de alta parte, refuz sa accept ca bunul meu simt, logica elementara si cei sapte ani de acasa imi joaca feste.

Sa o luam pe rand:

Refuz sa cred ca e in interesul Europei acceptarea fara discernamant a valului de refugiati economici din Africa si Orientul Mijlociu, deghizati majoritatea in victime ale conflictelor armate, atrasi nu de pace si sansa la o viata de munca, ci de ajutoarele sociale generoase.

Nu mi se pare logic ca actualele generatii de europeni si americani, in baza unui trecut colonial discutabil sub aspectul consecintelor negative sau pozitive, sa ispaseasca vreo vina fata de altii, de alta culoare, comunitati ajutate si ridicate prin efortul si mijloacele puse la dispozitie tocmai de cei care se fac „vinovati” pentru presupuse opresiuni.

Nu mi se pare normal sa folosesc fata de o anumita etnie un apelativ inexistent in limba mea materna, in timp ce am la dispozitie un termen neutru, sub nici o forma peiorativ, consacrat in 800 de ani de convietuire mai buna sau mai rea.

Mi se pare absurd ca tezaurul spiritual, ce a sustinut dezvoltarea istorica de 1500 de ani a unui continent si a constituit fundament de credinta, cultura si civilizatie a tuturor popoarelor Europei, sa ajunga negat, repudiat, transformat in obiect si motiv de marginalizare sociala. Bisericile transformate in crasme, demolate, crestinii prigoniti, ironizati, batjocoriti in numele unui ideal laic devenit dogma de stat, mi se par tot atatea palme pe obrazul umanitati si spiritului european de care se face atata caz in discursul oficial.

Mi se pare scarbos sa ne inventam genuri, si sa ne mascarim problemele psihice in manifeste politice pentru asazise normalitati.

Mi se pare anormal ca statele sa finanteze generos presa pentru a creea o stare de panica fara precedent la nivelul umanitatii, la fel cum mi se pare ilogic ca o organizatie mondiala cu profil si misiune bine determinate, bazandu-se pe specialistii lumii in domeniul medical, sa dea din colt in colt si sa isi schimbe concluziile, recomandarile de la o luna, sau chiar o saptamana, la alta.

Revenind la ce incepusem sa va spun la inceputul acestui articol, bunului meu simt ii raman doua ipoteze:
1. Se incearca ducerea intregii omeniri pe un fagas al unei evolutii straine de spiritul omului si de ceea ce reprezinta el.
2. Elita mondiala e formata din obtuzi fara constiinta, din prosti iresponsabili.

E adevarat, obiectiv, sub presiunea progresului, a noilor tehnologii, a evolutiei culturale si modificarii mentalitatilor, lumea merge pe carari nebanuite si neexplorate, omul se poate transforma spre un chip fara asemanare cu ce a fost, cu ce il stiu eu. Pot intelege si pot accepta, dar bunul meu simt vede in progres o inlantuire logica a faptelor, a acumularilor si o reflectare corespunzatoare a lor in evolutie efectiva si cuantificabila.

Bunul meu simt imi spune ca progresul istoric e despre evolutie, nu despre involutie, ca modernitatea inseamna salt calitativ, nu reintoarcere spre conditii subumane.

In continuare, tin musai sa nu devin un conspirationist si trag concluzia ca, poate cu  200, 100 sau 50 de ani in urma, omenirea a gresit ceva, undeva. Probabil a fost o scapare insesizabila atunci, care a pornit un lant logic de evenimente, cauze si efecte …care a dus la situatia de azi, cand autoritatea statelor acestei lumi, cand centrele politice care conteaza pentru umanitate sunt populate cu maimute oligofrene, care fac ce stiu ele sa faca -sa se comporte in ignorarea logicii si bunului simt al omului.

Rugaciunea de Vineri… manifest politic pentru Europa sau pentru Islam?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

In urma cu 700 de ani, niste proaspat veniti din Asia Centrala, cu un nivel de civilizatie la piciorul broastei, dar ambitiosi, deschisi si lacomi spre progres si, implicit, spre a domina Europa si Orientul Mijlociu, si-au facut aparitia in Anatolia, cucerind Imperiul Bizantin, dar si lumea araba, ambele aflate intr-o epoca de criza si decadenta politica si militara accentuata. Europa apuseana, prin marile ei puteri maritime si comerciale ale momentului nu au facut nimic palpabil sa previna dezastrul unei reorientari geopolitice de anvergura, dimpotriva, au inteles sa profite de avantajele si oportunitatile de moment, ale unui haos care a durat vreme de 100 de ani.

Afirmarea statalitatii otomane si, mai ales, dominatia ei asupra estului musulman, trebuia legitimata prin cucerirea si fondarea unei capitale stralucitoare, cu o simbolistica majora in constiinta umanitatii veacului al XV-lea.

A fost sa fie Constantinopolul in 1453 si Sfanta Sofia, monument minune al crestinatatii, ctitorie a lui Iustinian, ultimul personaj politic, care a reusit performanta unui Mare Nostrum crestin in bazinul mediteranean, in leaganul civilizatiei europene dar si islamice, mai apoi.

Sultanii otomani si-au infaptuit rolul califilor de altadata, prin supunerea lumii necredincioase sub legea Islamului -datorie sfanta, consimtita in cuvantul Arhanghelului dezvaluit Profetului. Actul cuceririi Constantinopolului, al transformarii Sfintei Sofia in moschee, dincolo de impactul asupra lumii crestine, a avut o importanta simbolica fundamentala si creatoare pentru Islam, dandu-le urmasilor lui Osman aparenta unor urmasi ai insusi Profetului Mohamed.

A urmat gestul la fel de simbolic al proclamarii califatului otoman si al despuierii Meccai de odoarele esentiale ale religiei musulmane, ingramadite la Topkapi Sarayi, in cornul romantic si bine aparat al Bosforului.

Asadar, sub aspectul legitimarii imperialismului otoman, transformarea splendorii crestinatatii in locas de cult musulman isi sustine importanta, in primul rand, asupra drepturilor de dominare in spatiul islamic din Orientul Mijlociu si Peninsula Araba.

In desertul Arabiei, legitimitatea uzurpatorilor otomani va intra in coliziune cu legitimitatea descendentei (reale sau doar mitice?) din spita Profetului a dinastiei Al Saud. Ajutata de un context istoric deosebit de favorabil in doua razboaie mondiale, de experimentul kemalist al replierii turcilor pe coordonatele unui stat national, de rezervele uriase de petrol sub un sol desertic si neprielnic pentru orice, dinastia Al Saud reusit sa dezvolte un stat prosper si activ si o viziune expansionista si hegemonica, intr-o perioada in care autoritatea otomana incetase sa mai existe.

Este usor de remarcat, in contextul actual, cum in lumea araba viziunea imperialismului otoman si a hegemoniei, mai ales economica si spirituala, saudite intra intr-o inevitabila si ireconciliabila disputa, cu implicatie in intregul univers islamic.

Gestul lui Erdogan si, mai ales, rugaciunea de Vineri, ca moment de redare a Sfintei Sofia Islamului, mediatizat corespunzator la nivel mondial, are valoarea manifestului politic de reinviere a viziunii expansioniste otomane, viziune indreptata prea putin spre directia unei Europe protejate militar de americani, prea putin impotriva unei crestinatati, fata de care Rusia si-a reluat deja locul traditional de protector simbolic, si covarsitor spre lumea araba, spre corpul spiritual si politic al Islamului.

Pisica de Vineri a fost aratata in primul rand jocului geopolitic din Orientul Mijlociu si, mai mult ca sigur, a fost pe deplin inteleasa la Riad si la Washigtonul protector. In mod firesc, Tel Avivul si Teheranul asista cu interes la derularea evenimentelor incarcate de simboluri. Asadar, acum avem in Orientul Mijlociu islamic doi califi si un sah -paradoxal, mai legitimat religios decat insasi defuncta dinastie Pahlavi.

Intre timp, Europa face ceea ce stie sa faca cel mai bine: gestioneaza molime cu substrat politic, se complace in filozofii pe subiecte marginale, da din umeri.

La moartea tovarășului Iosif Vissarionovici Stalin

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

O seara de joi, un inceput inghetat si umed in acelasi timp, de primavara. Suntem in anul 1953. Din casa familiei Dragan de pe strada Vanatorilor rasuna vesele acorduri de pian, insotite de voci binecunoscute in urbea prafuita si semiadormita, unde nu se intampla nimic si fiecare se cunoaste cu fiecare. Cate un trecator pe caldaramul cu gheata, parca nesfarsit, ce duce spre Deva, se mai opreste din cand in cand in fata intrarii cu porti trainice si stalpi de piatra, privind la fereastra salonului mare, luminat electric.

Poate ii trece un zambet fugar gandind la adunarea vesela si trista in acelasi timp, care se straduieste in fiecare joi a saptamanii sa isi regaseasca sensurile pierdute in zorii democratiei populare, in jurul pianinei cu clape autentice de fildes, adusa la apusul veacului trecut tocmai de la Viena. Toata lumea stie ca daca e joi, nu e numai zi de targ la Brad, ci e si serata muzicala la capitanul Dragan acasa, eroul cu care se mandreste toata suflarea Baitei si Hartaganiului, cel care s-a intors cu Unirea, pe un cal alb, decorat de Maria Sa Ferdinand pentru vitejia din Triunghiul Mortii si pentru ostenelile la Reintregire. Alaturi de el, de ani buni, sta Eliza, fiica tehnicianului Deak, cel venit aici inainte sa existe Romanie sau Mica pe aceste plaiuri, tocmai din indepartata Cehie, pentru a pune umarul la exploatarile miniere mandrie ale unui Imperiu.

In fiecare joi aici se aduna profesori de la gimnaziul roman, fosti functionari de la Mica deveniti necorespunzatori prin conditie si competenta cand lupta de clasa a devenit mai importanta si un necalificat cu patru clase ocupa biroul directorului general, acolo unde statea Sieber, Ambrusch sau Gigurtu. Sunt oameni care au inteles, incearca sa ierte, sa isi regaseasca sensurile intr-o comunitate intoarsa cu susul in jos de ceva vreme. Sunt oameni care nu inteleg, insa, sa renunte la portia de cultura, de umanitate si de prietenie, care ii leaga saptamanal.
Treptat, acordurile pianinei se sting. Infrigurati si cu timiditatea calatorului care purcede la drum in noapte, pe rand, pana spre miezul noptii isi fac curaj si se indreapta spre casa, cu urari scurte, soptite, dar cu bucuria timpului petrecut in suflet.

Trec ceasurile noptii si in dimineata mohorata de a doua zi se aud pumni si picioare in poarta, strigate ragusite de haidamaci asmutiti. Buimac, domnul Dragan se grabeste pe treptele pridvorului. Deschide si priveste mirat la aratarea imensa si burdihanoasa cu haina de piele si sapca asisderea:

-Deschide banditule! Securitatea! A murit tovarasul Stalin si voi ati chefuit azinoapte de bucurie? Fire-ati ai dracu’ de lepadaturi burgheze!

Am consemnat din povestile copilariei mele, pentru ca voi, bradeni, atati cati mai sunteti, sa nu uitati.