Categorie: Actualitate

Daca poti lega cu sarma, pentru ce sa pui surub?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Daca poti lega cu sarma, pentru ce sa pui surub? -o vorba romaneasca, ironica si taioasa precum ii sta bine unui popor mucalit, ne duce cu gandul la aceia care, departe de a fi mesteri adevarati, din saracie, nestiinta sau superficialitate, prefera sa carpeasca un lucru, in loc sa il repare cu adevarat. Rezultatul va fi exact diferenta dintre surub si sarma, dintre temeinicie, durabilitate si eficienta, pe de o parte, si provizorat si paguba, pe de alta. Ieri vorba asta s-a adeverit si, daca nu ne-ar veni sa plangem, ar fi chiar de ras.

Spitalul Foisor e un centru medical de excelenta al Romaniei in materie de ortopedie si traumatologie, adica locul acela in care bolnavii cu leziuni grave, accidentatii ajung ca o ultima varianta, cu o ultima speranta la viata iar aceasta, nu de putine ori, se si implineste. In varful unui sistem medical si de urgenta, Foisorul nu prea are cu ce sa fie inlocuit daca, Doamne fereste, ar fi sa nu isi mai indeplineasca menirea de baza. Accidentatii grav ar ramane descoperiti, o sansa si o optiune esentiala pentru viata lor ar ramane irosita.

Nu, nu este un exercitiu de imaginatie, nu e un scenariu apocaliptic, e o realitate intamplata ieri. Ordine pe repede si pe panica, o evacuare inceputa dupamiaza si continuata seara tarziu, incurcatura logistica, bolnavi operati de o zi si transportati te miri unde sau trimisi acasa, nervi, suferinta, proteste -Spitalul Foisor nu mai exista pentru scopul sau, ci doar ca unitate medicala suport covid.

La fel cum tovarasul Nicolae Ceausescu facea un gest cu mana si disparea un cartier de case, domnii Arafat si Voiculescu au dat ordine de pe o ora pe alta si a disparut un centru de excelenta al medicinei, o componenta indispensabila a unui sistem si asa subred, dar atat de necesar.

Urgenta, nu mai sunt paturi cu oxigen si paturi ATI! Nu mai conteaza ca accidentele tot asa se vor produce, sau poate chiar se vor inmulti in perioada urmatoare, ca vor exista cazuri extreme, in care vieti de oameni vor fi in joc. Sa folosim in batalia cu pandemia tot ce a mai ramas!

E disperare mare, sunt bolnavi de covid, care au nevoie de interventii medicale extreme, sunt oameni a caror viata e in joc si nu mai avem paturi ATI.

Cum nu mai avem?

Pandemia a inceput de un an de zile, suntem un stat european, cu institutii si chiar ceva bruma de economie, cu alesi si numiti specialisti si imaculati. Am avut un an, in care sa putem achizitiona paturi ATI sute sau chiar mii si sa instruim personal suficient, in care am putut face studii si prognoze, lua decizii, eficientiza si dezvolta capacitati.

Ce am facut?

Am dat zeci de milioane institutiilor mass media pentru a spune ce vrem noi si cum vrem noi, pentru ca domnul Arafat sa apara la ore de maxima audienta si sa ne certe, sa ne umileasca, sa ne ameninte, pentru ca specialisti ca Streinu-Cercel sau Rafila sa ne sperie cu apocalipse si apoi sa ne bage in ceata, pentru ca domnul Vela sa ramana in constiinta noastra doar cu geaca, domnul Tataru cu freza gelata si domnul Voiculescu cu fata tampa, de scolar prins nepregatit la tabla.

Am bagat oamenii cu forta in casa si am nascocit masuri nocive si regretabile, am dat amenzi si bulane pe spate, am demonizat pe cei care puneau intrebari, am invrajbit, isterizat  fanatizat si abrutizat romanul cu roman, omul cu om.

Am nenorocit zeci de mii de afaceri si domenii economice intregi, am lasat someri si faliti, familii fara venituri si am promis masuri si scheme de ajutor de care am uitat.

La implinirea unui an de bajbaiala si chin, am intocmit un raport, in care acest Pristanda al sanatatii, pe numele sau Vlad Voiculescu, numara paturile si nu ii ies la socoteala, contabilizeaza like-urile pe Facebook, iar Tipatescu -Arafat scuipa sentinte si avertismente. Din tabloul tragic al comediei romanesti nu puteau lipsi catavenci tristi, ca Ciolacu si Dâncu, gata sa muste sau sa pape faramituri de simpatie conjuncturala.

Unde e cresterea capacitatilor medicale promise? Cine e vinovat pentru banii grei aruncati pe masti ieftine si proaste anul trecut pe vremea asta? Unde sunt spitalele  de campanie ba desfacute, ba impachetate? Unde sunt unitatile si sectiile covid nou-noute promise sau bifate ca realizate?

Ieri o unitate spitaliceasca de elita si-a dat obstescul sfarsit in huiduieli si tipete de durere, pentru ca, timp de un an, niste carpaci au facut doar ce stiau sa faca -sa carpeasca si sa minta ca au reparat.

Un stat las si debil a lasat o criza pe mana incompetentilor. Romania e legata cu sarma si trozneste sinistru pe la incheieturi.

 

sursa foto: Digi24.ro

Domnul Fritz fata in fata cu xenofobia

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Ieri, primarul Timisoarei, domnul Dominic Fritz, a considerat de cuviinta sa organizeze o manifestatie impotriva xenofobiei si antisemitismului de dimensiuni reduse, ce-i drept, dar totusi, o manifestatie.

Nu vreau sa intru pe fondul dilemei,daca un edil local e mai potrivit sa ramana la stadiul de activist politic, sau sa se ocupe de treburile orasului pentru care a fost ales ( Timisoara fiind data in toata Europa ca un exemplu al bunelor practici, chiar corecte politic, in materie de convietuire multietnica). Vreau sa ma refer aici doar la un context politic si social, in care o astfel de manifestatie nu isi are locul.

Domnul Dominic Fritz a fost vizibil deranjat saptamanile trecute de manifestatiile impotriva masurilor anti-pandemie si, avand dreptul la propria opinie, a avut toata legitimitatea sa o arate. La mitingurile de saptamana trecuta, in toata tara s-au strigat de toate, de la revendicari normale, impotriva orelor aberante de intrat in casa, la conspiratii cu 5G, sloganuri antivacciniste sau de extrema dreapta. Pana la urma se striga de toate, la orice manifestatie similara (nu pot sa nu zambesc, amintindu-mi la mitingurile #rezist de tanarul, care cerea ironic cosuri la Lidl). Nu asta e o problema, ci tensiunea sociala acumulata intr-o perioada de criza majora a societatii, cand toate frustrarile ies la suprafata.

Pe domnul Dominic Fritz l-a mai deranjat activitatea si pozitiile publice luate de domnul Lavric, personalitate marcanta a AUR, privind memoria unor luptatori si martiri anticomunisti, cu umbre in biografie, ce tin de trecutul legionar si antisemit.

In Germania, de unde a venit domnul Fritz, raman inca nerezolvate sau nerezolvabile multe dosare ale unor personalitati ale secolului XX, tot in cheie antisemita, de la maresalul Hindenburg si pana la ministrul Speer sau amiralul Dönitz, la fel Petain in Franta, Franco in Spania, Horthy in Ungaria sau chiar miliardarul George Soros pentru activitatea din timpul razboiului. Sunt dosare nerezolvabile, in care se aduc permanent noi si noi argumente si nuante, si tocmai acest lucru e argumentul sublim al unui mediu de dezbateri autentic democratic.

Romania ar fi avut motive cu mult mai multe decat Germania sa dezvolte un antisemitism mai viguros, gandindu-ne doar la motivele rascoalei din 1907, la atentatul cu bomba al teroristului socialist Goldstein in Parlamentul Romaniei, la atacurile evreilor impotriva trupelor romane in retragere din Basarabia anului 1940, la originea multor ilegalisti si tortionari comunisti. Cu exceptia revoltei din 1907 (culmea, agitata pe alocuri chiar de activisti socialisti de origine evreiasca) si a miscarii legionare cu program evident antisemit, Romania cunoaste doar excese antisemite ce tin de razboi, de front si de alianta cu Germania nazista (Iasi sau Odessa), de erori militare si multa, foarte multa incompetenta in a rezolva situatii (nimic nou sub soare la noi).

Care e recrudescenta antisemitismului astazi, la noi:
Niste discursuri publice destul de izolate in peisajul politic asupra memoriei unor personalitati? Miscarile actuale de extrema dreapta cu zeci de mii de simpatizanti, care agita in Germania, ca simboluri, indivizi transati definitiv ca si criminali de catre istorie, sunt infinit mai periculoase si mai prezente.
O scrisoare trimisa de un dezaxat unei doamne a teatrului romanesc? Ce sa mai zica vedetele de la Hollywood, care zilnic primesc amenintari cu moartea de la nebuni de pe tot mapamondul?

Cum putem acuza realitatea politica actuala de xenofobie, cand domnul Dominic Fritz e ales in 2020 primar in Timisoara, unul dintre primele orase in orice clasament al Romaniei?

Dupa umila mea parere, o agitatie ca cea de ieri nu isi are rostul. Dimpotriva, in contextul pandemiei si al miscarilor sociale aferente acesteia, al presiunilor naturale de tot felul existente, devine chiar daunatoare. Pot intelege jocul politic, dar nu pot accepta ca acesta sa se desfasoare intr-un anumit context.

Orice situatie de criza nationala reclama echilibru din partea decidentilor, echilibru care sa prezerve democratia, dar sa si intareasca coeziunea sociala. Lupta in strada impotriva AUR acum, pe subiecte mai mult emotionale decat obiective, nu va face decat sa creasca emotia si frustrarea in tabara cealalta. Fondul social actual, presurizat la maxim, nu poate fi decat bomba, nu liant.

In consecinta, domnul primar Dominic Fritz a facut ieri rau, ca sa nu fie bine, iar unui edil care are nevoie si trebuie sa conserve pacea si solidaritatea in comunitate, nu ii pot intelege logica, resorturile obiective, ce l-au indemnat spre un astfel de gest.

Nu pot sa nu imi aduc aminte de maratonul mitingurilor USL din 2011, organizate de primarul din urbea mea, din motive ce tineau doar de un calcul politic egoist, de partid.

Imi doresc din tot sufletul ca acum sa nu fie vorba tot de asa ceva. Ar fi grav si ar avea repercursiuni de siguranta nationala.

Draga Ministerule, …

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Draga Ministerule al Apararii Nationale,

 

In primul rand iti multumesc ca ai grija de mine si de romanii mei, ca te straduiesti sa ne dai sfaturi bune si folositoare pentru sanatatea noastra. Sper, de asemenea, ca ce scrie prin ziare, despre anumite afaceri facute fara masca si dezinfectant, sunt doar plasmuiri ale dusmanilor, ca bravii nostri generali si ofiteri superiori, bravul nostru personal ministerial si politicienii din varful lui sunt straini de fapte reprobabile pe buzunarul nostru.

 

Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri, cand te vad cu cata convingere si determinare ma indemni sa port masca, folosind exemplul minunat al ostasilor nostri de pe teatrele de operatiuni:

 

Soldatii poarta vesta, casca si masca pentru a se proteja de proiectile, de agenti chimici si biologici, ce sunt folositi in lupte, in conflicte armate, acolo unde un altul, dusmanul, manuieste de la distanta chestii letale, iar purtatorul echipamentului este tinta, obiectiv de neutralizat sau eliminat. Dusmanul meu, draga Ministerule, e doar o gripa zdravana cu un nume tampit (macar daca se numea virus sovietic sau taliban) iar mascuta mea e degeaba, daca se hotaraste sa ma atace, ca nu e de kevlar capabil sa umileasca glontul.

 

Soldatii sunt platiti pentru meseria pe care si-o fac (in caz de conflict armat, platiti in plus). Ei poarta casca, vesta si masca pentru ca iau bani sa faca anumite lucruri, pentru care toate astea sunt indispensabile. Pentru ca eu am stat in casa, pentru ca am fost restrictionat sa ma misc, pentru ca am masca si a trebuit sa imi limitez efortul, tanti economia s-a suparat si a omorat multe firme, lasand sute de mii orfani someri, oameni care in curand nu vor mai avea dupa ce sa traiasca, daramite dupa ce sa poarte masca.

 

Soldatii si-au asumat, in deplina cunostinta de cauza, un statut, riscuri multiple, specifice carierei si traiului de militar. Tot ei au fost recrutati dintre cei mai voinici, mai sanatosi, iar greutatea serviciului lor se reflecta in varsta mult prea frageda de pensionare. Eu, draga Ministerule, sunt mai slab, poate bolnav, poate cu dificultati de respiratie, poate pur si simplu ipohondru si claustrofob si nu ma voi putea ridica niciodata la nivelul celor cu vesta, casca si masca la 45 de grade Celsius. Pe de alta parte, nici nu ma trage inima sa fiu ca ei, stiind ca ma asteapta inca zeci de ani de munca in umila mea conditie, pana la o pensie scurta tare, pentru care e foarte probabil sa platesc mai mult decat sa primesc.

 

Soldatii, la fel ca nenea chirurgul, ca nenea vopsitorul sau nenea cu dezinsectia de la scara blocului, sunt antrenati, de voie de nevoie, ca o conditie a exercitarii unei meserii. Eu, draga Ministerule, scriu, muncesc la calculator, conduc masina, o repar, chircit pe sub ea, sap cartofii si varza pe camp. Imi cer scuze, ca nu m-am gandit pana acum sa ma antrenez din timp cu masca pe figura, sa fiu si eu brav si aratos, mascat cu sapa in mana, cu tubulara de 10 sau cu mapa sub brat.

 

Imi cer scuze, draga Ministerule, daca nu voi putea sa ma ridic la asteptarile tale. Te rog sa ma ierti si sa nu ma pedepsesti prea rau cu nenea ala de la Interne, prieten cu niste unii de la care aud manele in fiecare seara, de nu mai stiu daca e priveghi sau parastas in alerta, ba, mai mult, poate imi faci un amar de bine si vorbesti cu suratele de la Finante si Economie sa faca ceva sa nu se mai duca viata si traiul meu la vale, sa pot sa muncesc si eu si sa am siguranta painii de maine si poimaine.

 

Poate in drum te intalnesti cu nasa de la Transporturi si ii amintesti ca drumurile s-au stricat ele singure si trebuie reparate, ca nu te-ai jucat tu de-a bombardamentul pe ele. In caz ca o vezi pe aia mica de la Educatie, spune-i ca o liota de copii s-ar duce la scoala si ca ar fi foarte protejati de virusuri si bacterii daca ar mai repara cate un grup sanitar si ar mai varui cate un perete, ca prea sta sa le cada in cap.

 

La baba aia de Cultura nu are rost sa ii transmiti nimic, si asa nu va intalniti, ca e probabil moarta si ingropata pe undeva, in vreun capitol de lege bugetara.

 

Inca o chestie, daca o vezi pe milfa aia de isi spune Ministerul Sanatatii, spune-i ca a cam scumpit tarifele si presteaza prost tare pentru cati bani cere, de au ajuns clientii sa caute altele, pe centura pe la Viena sau Berlin.

O societate etica

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Un prieten din lista mea de Facebook, om inteligent si educat dincolo de orice indoiala, milita ieri pentru un oras sanatos din punct de vedere etic, pentru o comunitate umana, in care dreptatea, corectitudinea, cinstea si toate valorile ce deriva din acestea sa aiba substanta unei realitati la nivelul relatiilor dintre oameni, indiferent de formele lor de manifestare si de partile implicate.

Frumos, un obiectiv nobil, un vis al unei societati ideale si, totusi …

Ne-am obisnuit sa aratam cu degetul spre cei pe care ii consideram incorecti.Ultimii ani au trezit, ca niciodata, un sentiment civic nemaiintalnit. Ne agitam cu totii si denuntam figuri din cele mai diverse, de la conducatorii mondiali din teorii conspirationiste la Dragnea cel malefic, la oamenii din partide si din mediul de afaceri, la cei din administratie, la patronul lacom si lipsit de empatie, la seful de asociatie de bloc, hot dovedit din fondul de rulment. Toti fura, mint, sunt nedrepti, incorecti, necinstiti cu noi, ceilalti, si , implicit, chiar cu ei insisi si cu rostul si statura lor de oameni.

Uitam ca lucram in institutii, sisteme de forta coercitiva sau de realizare a justitiei, in care dreptatea da zilnic rateuri si afecteaza oameni nevinovati, in timp ce vinovatii nu sunt dovediti si nedreptatea nu e reparata, in agentii si institutii guvernamentale care spoliaza fara mila, cheltuie degeaba sau fura banul public.

Uitam ca suntem implicati in uriase sisteme de productie, distributie, vanzare si realizare de profit din alterarea sanatatii oamenilor, de la puii ingrasati artificial, care lasa urme si boli in organism, la medicamente cu efecte secundare grave si ireversibile pentru semenii nostri.

Uitam ca lucram in transporturi si incalcam zi de zi reguli de circulatie sau manevra, uitam ca lucram in institutii financiare, cu instrumente rupte de orice realitate, ca crestem si scadem valori dupa orice reguli, altele decat realitatea, ca mintim si inselam pe unii, pentru ca altii sa dobandeasca mai mult peste noapte, mai multul pentru care nu au muncit vreodata.

Uitam ca suntem rai si nedrepti de mai multe ori pe zi cu cei apropiati, cu cei pe care ii iubim in restul timpului, cand nu sunt tinta propriilor nostri nervi si a propriilor noatre frustrari.

Cand ne raportam la noi si la faptele noastre gasim scuze, construim dreptatea din rationamente suficient de abstracte sa ne convina, suntem buni din cele mai inventate cauze si cu cele mai halucinante argumente. E despre noi si suntem drepti, avem dreptatea noastra insotita de doza necesara de circumstante atenuante pentru orice facem si orice gresim. Nu ne vedem complici la imense demersuri, la nedreptati sistemice si sistematice. Sunt de vina altii, nu noi, sunt vinovati ei …intotdeauna ei, cei care trebuie inlaturati, anulati, pentru ca noi sa ne simtim bine si multumiti in pielea noastra de drepti si cinstiti relativi.

O vorba romaneasca spunea ca dreptatea si punctul cel mai adanc al organului genital feminin nu le gaseste nimeni, niciodata. Nu stiu daca dreptatea exista, daca nu cumva aceste coordonate axiologice atat de clamate in spatiul public actual nu sunt decat adjuvanti si reglatori relativi si limitati.

Nu stiu cum ar fi si ar arata o societate etica. Probabil ar fi o lume in care noi nu am mai fi oameni, ar fi un univers, care nu ar mai fi al nostru. O lume perfecta nu ne poate apartine noua, care, prin definitie, suntem imperfecti.

Avem nevoie de asa ceva? Personal cred ca nu. Putem ramane in lumea noastra nedreapta, fara corectitudini absolute, dar o putem infrumuseta si perpetua cu alte lucruri -intelegere, rezerva propriilor judecati, solidaritate si generozitate sincere, ganduri bune si perspective lipsite de patima si ura.

La ce rezultat a dus lupta anticoruptie a acestor ani?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

La ce rezultat a dus lupta anticoruptie a acestor ani? Am vazut multe catuse, urcari in duba, declaratii de avocati si infierari ale moderatorilor de talkshowuri si ale jurnalistilor cu staif, atitudini disperate, belicoase sau resemnate ale inculpatilor si personaje pregatite sa ia locul altor personaje intr-o comedie tragica fara sfarsit, declaratii si breakingnews in primetime, litere de o schioapa cu anunturi spectaculoase ruland pe jumatate de ecran tv sau pulsand pe site-uri de stiri.

Nu am avut parte de reparatii dupa fapte reprobabile, societatea si institutiile nu s-au concentrat pe recuperari de prejudicii sau recuperari de calupuri mari de adevar. Ne-am multumit cu iluzia unor imagini de impact, cu disperarea celui care a epuizat variantele tratarii bolii si inghite cu nesat lingurita cu leacuri indoielnice ale sarlatanului oprit in targul prafuit al patriei decadente.

Am plans si ne-am blamat pe noi insine si obiceiurile noastre, asteptand alte dezvaluiri, planuind alte denunturi, imaginandu-ne pe fiecare dintre noi ca pastratori ai adevarului relevat din dosare la fiset, din discutii in carciumi de lux la ceas de seara, transmise ca un dar de pret unor ingeri cu aripi imaculate, cagule si veste cu DNA mare scris pe ele.

Iata ca ingerii de altadata cad unul dupa altul in acelasi joc, aripile li se faramiteaza in bucati de parca ar fi cioburi de sticla, cagulele aluneca lasand la iveala chipuri nestiute si nebanuite sau alte cagule. Din tot, obsedant si cu implacabila probabilitate, ne raman vestele cu DNA, la care privim cu amaraciune si consternarea celui care nu a inteles nimic din ce i se intampla, sarmani Danila Prepeleac porniti la piata cu o pereche de boi si intorsi cu o plasa.

Ne-am bucurat prea multi si prea mult de executii simbolice pe esafoade de presa, in lumini artificiale de studio, am avut nevoie de lucrul acesta pentru a ne refula pe noi insine din preaplinul spaimelor si ratacirilor de tot felul, in sisteme morale dezvelite de continut precum scheletele reci si diforme ale obiectivelor industriale ce tocmai am reusit sa le culcam la pamant, sa le facem sa dispara in furtul proletar si democratic urmat de ingropaciunea uitarii autoimpuse.

Ceea ce ne-am dorit din prea multa frustrare am primit. Ingerii DNA au exersat public clipa mortii, a unei morti sociale si politice, caderea din puterea vremelnica in ritual televizat. Apoi s-au ridicat altii, pentru ca jocul nu poate sa se opreasca. Apoi au cazut ingerii. Le mirosim sangele si le adulmecam frica mortii. Mereu vor fi alti haituiti si alti ingeri cu palos si mania noastra in varful lui.

Uitam ca totul e doar cosmarul nostru, modul nostru de a ne justifica pe noi insine pasind afara din case, ca ingerii si damnatii sunt doar in noi si pentru noi, ca nu se va opri acest joc al spaimei si al mortilor simbolice decat atunci cand ne vom fi asumat viata noastra, inaintea propriilor instante si a propriei legi morale, cand vom inceta sa fim luptatori pentru adevaruri fabricate si raspandite in online si vom deveni traitorii propriilor vieti. Atunci, ei, regizori si papusari deopotriva, nu vor mai avea nici o putere asupra noastra.