Draga Ministerule, …

Loading

Draga Ministerule al Apararii Nationale,

 

In primul rand iti multumesc ca ai grija de mine si de romanii mei, ca te straduiesti sa ne dai sfaturi bune si folositoare pentru sanatatea noastra. Sper, de asemenea, ca ce scrie prin ziare, despre anumite afaceri facute fara masca si dezinfectant, sunt doar plasmuiri ale dusmanilor, ca bravii nostri generali si ofiteri superiori, bravul nostru personal ministerial si politicienii din varful lui sunt straini de fapte reprobabile pe buzunarul nostru.

 

Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri, cand te vad cu cata convingere si determinare ma indemni sa port masca, folosind exemplul minunat al ostasilor nostri de pe teatrele de operatiuni:

 

Soldatii poarta vesta, casca si masca pentru a se proteja de proiectile, de agenti chimici si biologici, ce sunt folositi in lupte, in conflicte armate, acolo unde un altul, dusmanul, manuieste de la distanta chestii letale, iar purtatorul echipamentului este tinta, obiectiv de neutralizat sau eliminat. Dusmanul meu, draga Ministerule, e doar o gripa zdravana cu un nume tampit (macar daca se numea virus sovietic sau taliban) iar mascuta mea e degeaba, daca se hotaraste sa ma atace, ca nu e de kevlar capabil sa umileasca glontul.

 

Soldatii sunt platiti pentru meseria pe care si-o fac (in caz de conflict armat, platiti in plus). Ei poarta casca, vesta si masca pentru ca iau bani sa faca anumite lucruri, pentru care toate astea sunt indispensabile. Pentru ca eu am stat in casa, pentru ca am fost restrictionat sa ma misc, pentru ca am masca si a trebuit sa imi limitez efortul, tanti economia s-a suparat si a omorat multe firme, lasand sute de mii orfani someri, oameni care in curand nu vor mai avea dupa ce sa traiasca, daramite dupa ce sa poarte masca.

 

Soldatii si-au asumat, in deplina cunostinta de cauza, un statut, riscuri multiple, specifice carierei si traiului de militar. Tot ei au fost recrutati dintre cei mai voinici, mai sanatosi, iar greutatea serviciului lor se reflecta in varsta mult prea frageda de pensionare. Eu, draga Ministerule, sunt mai slab, poate bolnav, poate cu dificultati de respiratie, poate pur si simplu ipohondru si claustrofob si nu ma voi putea ridica niciodata la nivelul celor cu vesta, casca si masca la 45 de grade Celsius. Pe de alta parte, nici nu ma trage inima sa fiu ca ei, stiind ca ma asteapta inca zeci de ani de munca in umila mea conditie, pana la o pensie scurta tare, pentru care e foarte probabil sa platesc mai mult decat sa primesc.

 

Soldatii, la fel ca nenea chirurgul, ca nenea vopsitorul sau nenea cu dezinsectia de la scara blocului, sunt antrenati, de voie de nevoie, ca o conditie a exercitarii unei meserii. Eu, draga Ministerule, scriu, muncesc la calculator, conduc masina, o repar, chircit pe sub ea, sap cartofii si varza pe camp. Imi cer scuze, ca nu m-am gandit pana acum sa ma antrenez din timp cu masca pe figura, sa fiu si eu brav si aratos, mascat cu sapa in mana, cu tubulara de 10 sau cu mapa sub brat.

 

Imi cer scuze, draga Ministerule, daca nu voi putea sa ma ridic la asteptarile tale. Te rog sa ma ierti si sa nu ma pedepsesti prea rau cu nenea ala de la Interne, prieten cu niste unii de la care aud manele in fiecare seara, de nu mai stiu daca e priveghi sau parastas in alerta, ba, mai mult, poate imi faci un amar de bine si vorbesti cu suratele de la Finante si Economie sa faca ceva sa nu se mai duca viata si traiul meu la vale, sa pot sa muncesc si eu si sa am siguranta painii de maine si poimaine.

 

Poate in drum te intalnesti cu nasa de la Transporturi si ii amintesti ca drumurile s-au stricat ele singure si trebuie reparate, ca nu te-ai jucat tu de-a bombardamentul pe ele. In caz ca o vezi pe aia mica de la Educatie, spune-i ca o liota de copii s-ar duce la scoala si ca ar fi foarte protejati de virusuri si bacterii daca ar mai repara cate un grup sanitar si ar mai varui cate un perete, ca prea sta sa le cada in cap.

 

La baba aia de Cultura nu are rost sa ii transmiti nimic, si asa nu va intalniti, ca e probabil moarta si ingropata pe undeva, in vreun capitol de lege bugetara.

 

Inca o chestie, daca o vezi pe milfa aia de isi spune Ministerul Sanatatii, spune-i ca a cam scumpit tarifele si presteaza prost tare pentru cati bani cere, de au ajuns clientii sa caute altele, pe centura pe la Viena sau Berlin.

Cu masca si fara masca

Loading

In cultura europeana masca ocupa un rol, daca nu marginal, cel putin limitat. In cel mai comun sens posibil, ea delimiteaza lumea perceputa nemijlocit de lumea ascunsa, necunoscuta sau doar banuita, legea comunitatii de cei care se situeaza in afara ei, profanul de sacralitatea unor sarbatori, ceremonialuri sau contexte religioase si ezoterice, pe cei stiuti si publici de confreriile mai mult sau mai putin discrete. Rolul ei poate fi si acela de ascundere a continutului ideatic, a secretului initiatic in spatele simbolului sau, pur si simplu, de anulare a celui acoperit, de depersonalizare si implicit de desocializare.

In contextul mastii actuale, impuse legal din asazise inalte comandamente morale si pandemice, ne intereseaza mai putin rostul unei anumite masti, cat mai ales, simbolistica ascunderii chipului.

Ce inseamna un om fara chip?

Un individ aneantizat, dezumanizat prin anularea atributelor eului propriu, intruchipat de chip, de trasaturile umanitatii, individualitatii si unicitatii sale.

Un individ decazut din drepturile sale fundamentale si, mai ales, din dreptul la libertate, un nimeni cu existenta relativa, care nu poate fi decat minimilizat, din moment ce insasi statutul existentei sale devine relativ.

Un individ decazut din starea de om, prin urmare un subiect caruia nu i se mai pot aplica regulile moralei intre oameni si ale respectului fiintei umane.

O entitate subreda si expusa vointelor exterioare, tocmai datorita lipsei legitimitatii unei identitati.

Un om rupt de atributele propriei definiri -rasa, natiunea, statutul in societate, apartenenta constiintei. Lipsa eului afirmat prin chipul dezvelit duce la alterare, alienare si, in final, supunere.

Multi se mira zilele acestea, mai mult sau mai putin ipocrit sau constient, de refuzul sistematic al umanitatii de a purta masca. Ca si contraargument la libertatea invocata de „indisciplinati”, „iresponsabili”, „inconstienti” este adusa o stare de pericol potential, exacerbata si hiperbolizata pana la ipohondrie de o mass media oricum setata in ultimii zeci de ani spre panica si extraordinar.

Reactia „indisciplinatilor” este combatuta pe canale oficiale, infierata si pedepsita …si totusi exista, ramane, nu poate fi infranta.

Pentru mine e o veste extraordinara, imi spune ca, dincolo de incercarile momentului, mintea majoritatii oamenilor, constiinta majoritara a societatii este sanatoasa.

Timp de aproape 300 de ani, cultura europeana si cea a ambelor Americi a avut ca preocupare centrala libertatea, ca drept fundamental si masura a statutului individului. Am dorit-o, am respirat-o, am luptat pentru ea, mai apoi am exportat-o ca model pe toate continentele si spre toate natiunile. Finalul, dupa multe incercari, e ca ne gasim liberi si tinem la libertatea noastra.

Bineinteles, orice panica, orice amenintare, ne determina sa fim precauti sau sa abdicam temporar, dar constiinta libertatii revine.

In avalansa de amenintari, dincolo de strategia de marketing prin frica magistral organizata la nivel mondial, am incredere ca ceea ce e sadit in inimile generatiilor mai vechi de 20 de ani poate sa reziste.

Ma intreb, insa, cu tristete si ingrijorare, daca nu cumva campania Botnita 2020 nu va fi urmata de alte campanii si inventarea altor pericole, daca nu asistam la inceputul unei culturi a fricii induse, ca politica de stat si internationala.

Asumati-va trezirea, claritatea si realitatea despre ceea ce sunteti fiecare. Aveti curajul conservarii propriului statut si, mai ales, nu va lasati coplesiti de frica.

Libertatea reala nu face casa buna cu teama iar prudenta inseamna doar autocontrol si liniste interioara, nu abdicare sub imperativul constrangerilor dictate de sus.