Doamne, te strig în suflet și-n șoapte
Îți aflu răspuns în îndoiala din noapte,
Când luna se-așterne peste umbra grădinii
Și-n murmur de frunze tremur măslinii.
Hotărăște-mi paharul sau dă-mi îndurarea,
Împarte-mi destinul precum Moise marea,
De-i chin sau iertare, pe toate le-oi vrea,
Dar mi-arată și-ndreaptă cărarea mea.
Îndoiala apasă și inima plânge
Misterul sorții cu lacrimi de sânge.
Dă-mi Doamne un înger să fie al meu,
Călăuză și scut și nădejde mereu.
Și de-or veni să-mi aduca osânda,
Înzecește Tu, Doamne, de-a pururi dobânda
Darului, rost din trecerea mea
Prin taina lumii, pe scara spre Stea.
Dăruiește-mi iertare și dragoste mare,
Contemplând de pe cruce marea mirare
A durerii și morții, precum mi-e spre fire,
Și Învierea spre Mântuire.
1. Ce altceva decât deșertăciune,
În a materiei de lut și fier genune,
Este orchestra instrumentelor sublime,
Atunci când dragostea nu locuiește-n mine?
2. Și mintea mea stăpână peste taine
Se-mbracă în iluzii cum în haine
Dar mută munți și apele din loc,
Numai când dragostea-i ajunsă la soroc.
3. V-aș împărți din multul meu ajuns,
Aș arde trup și bogății pe-ascuns,
Doar ca din mine, cel care era
Să mai ramână în sfârșit doar dragostea.
4. Căci dragostea îndură și binevoieste
În inimă palate construiește
Frângând orgolii și trufie adunate
Și revarsând doar calda bunătate.
5. Al celor drepte, ce-au sădit grădini
Sfiala clipelor, când ridicându-te, te-nchini
Și-alungi mânia și trufia toate
Și lepezi ce e rău din tine, parte.
6. Și cercetând în minte și în suflet cerul,
Îți luminează calea adevărul
Al celor tăinuite și crezute,
Din îndoiala firii simțite și văzute.
7. Răbdare este viața, răbdând nădăjduiești
La-ncoronarea sorții cu daruri îngerești
Și întrebari, răspunsuri, pe toate le-i afla
Pășind adânc în tine, găsind credința ta.
8. Căci dragostea te ține, prin adevăr călcând,
Când toate-s pieritoare în juru-ți, pe pământ.
Când proorociri și spaime rămân povești trecute
Și umbra și uitarea ascund rostiri pierdute.
9. Ce sunt eu decât parte din lume și din nenant?
Ce-i Dumnezeu în mine, decât etern liant
Al celor ce îmi sunt și mă jertfesc mereu
Și mi se-aștern în cale, pornit pe drumul meu?
10. Și voi atinge zarea, cândva mergând spre Soare
Voi osteni distanțe și timpuri ancestrale,
Tânjind cu trup și suflet mereu desăvârșirea,
S-ajung pe vârf de munte, s-ascult Dumnezeirea.
11. Voi trece văi și creste, lasând în amintiri
Copilăria clipei, naivele iubiri
De mine, cel ce azi sunt si mă voi lepăda
Când sinele-mi va spune să las povara grea.
12. Să mă desprind de patimi, privindu-mă de-afara
Și-n ochi să mi se-aprindă scânteia de-odinioară,
Când arătarea clipei era doar timp pustiu,
Iisus sădind în mine raspuns fără să știu.
13. Să-mi regăsesc credința, atăt ar fi de-ajuns
Să îmi păstrez nădejdea în Cel de nepătruns,
Dar și acestea doua din plin de le-aș avea,
Deșarte-s deopotrivă de nu e dragostea.
Veneai din urme de pasi pe carare,
Clandestin te grabeai
Spre a zarilor zare
Si in frunze de vant te gaseam,
Intr-o lacrima si un bob de sudoare,
Mereu te simteam.
Veneai din trecut,
Din calcaiul plapand si durut,
Ce in chin si suspin il calcam,
Din perfectul compus al vietii in bine,
Din timpuri de rod, far’ de rost sau rusine
Te-aflam.
Ma bantuiai,
Carari facand
Pe cer si pamant,
Tacuta in vorba si-n umblet,
Duruta in scancet si zambet,
Ma strabateai.
Te aflam in plapande atingeri,
De pene si oase de ingeri
Plictisiti sa tot zboare
Pe-a destinului cale,
Intorsi pe pamant,
Unde pasii tai se aprind.
E alb totul afara si e frig,
Intre-o tacere si un dor, te strig
Sa te intorci, sa te opresti,
Sa cazi pe ganduri si sa socotesti,
Sa-ti vina-n inima un dor nebun,
Sa te intorci acasa de Craciun.
Si parca vad naluci de gheturi,
In brazii-ncremeniti in albe ceturi,
Printre troiene resemnate, neclintite,
In zorii tristi ai diminetii irosite,
Cu ganduri ce se-nalta precum fumuri
Din focurile-aprinse-n sobe din catunuri.
Ce rosturi si ce talcuri au colinzi, povesti,
Cand bradul e impodobit si tu nu esti?
Cum sa-ntetesc focul din vatra,
Cand tu ramai uitata si plecata?
Cum sa astept pe prag colindatori,
Cand casa este goala-n sarbatori?
De-as fi copil …dar nu mai sunt,
Ar fi atat de simplu si un fapt marunt
Sa scriu pedant, cu scris de-abecedar,
Lui Mos Craciun sa mi te-aduca-n dar,
Sa te intorci, sa mi se-aline dorul,
S-adormi sub brad si eu sa-ti mangai somnul.
Si-apoi sa ma trezesc, sa stiu ca e doar vis,
Pentru ca cerurile limpezi s-au inchis
Peste povestea noastra cea apusa,
Ramasa fapt banal si niciodata spusa,
Ca doar destinul nu-i atata de nebun
Sa iti sadeasca dor de mine, de Craciun.
Roade in minte
Linistit, multumit,
Se hraneste din idei si cuvinte
Si mereu ma apasa cu teribila coada,
Cand imi afla a trairilor roada,
Sobolanul cel mare si alb.
Ma devoreaza incet,
Far’ de regret
Isi construieste si isi sporeste,
Din mine isi ia
Si in mine-si gaseste
Hrana,
Ce-l creste in nopti de somn,
Cand indoiala si-ntrebarea adorm,
Cand visele-s vii si vegheaza,
Iar retina haotic pulseaza.
In temnita mintii
Imi lovesc si imi leapad parintii,
Ma iau la tranta cu sfintii
Si sfintele daruri
Le dau ofranda, in valuri,
Sobolanului alb,
Ce asteapta
Sa-si ia partea sorocita si dreapta.
Il ascult,
Printre ganduri si lacrimi tumult,
Rontaindu-ma vesnic
In creier si-n inima
Sistematic si strasnic,
Cu pofta si patima
De mai mult.
Il port si-l ascund inauntru mereu,
Culcus ii astern in sinele meu,
La hotarul din mine
Isi astampara foamea cumplita,
In vesnicie
Ori secunda pripita,
Cand m-ascult
Si imi cern adevarul prin sita:
Crește și pornește
Gandul
Spre creste colosale
Si triumfale,
De cocoși roși,
Cu aripi ce-astampara zborul
Nazuintelor de prisos,
In universul intors pe dos,
Sa nu simta viforul
Si fiorul,
De la cusaturi
Si-ncheieturi.
Falnic si in sentinte
Splendide,
Ideea se-asterne si cerne
Pamantului,
S-acopere golul din vintre
Al realitatii far’ de-alfabet si de litere,
Sa-ngroape osul preasfantului,
Ce-mpodobeste larma
Si sensul cuvantului.
Ingeri si umbre
Mesianice
Cu etichete de marfuri organice
Fac tumbe-n istorie
In era cea noua,
A rasaritului
Far’ de-asfintit
De lume
Si far’ de nume
Sau definitie,
Cand logica devine superstitie.
Se-agata-n rasteluri
Verbe
Superbe ,
Precum arme adormite si odihnite
Si pregatite
De vanatoarea cea mare,
A timpului
Haituit in secunde,
Injunghiat cu nelinisti fecunde,
Ce refuza sa zboare si moare,
Precum un cocoș
Falnic si roș,
Ce-si cant-un sfarsit
In ilogic si trist asfintit.
Ploaia imi bate in geam si la usa,
Ma atinge sinistru si umed
Cand m-ascund printre stropi si fulgi de cenusa,
Sub umbrarul jilav si muced.
Si astept si numar secunde si ore,
Sa se termine-atata amar de varsare si ropot
Ma-ncalzesc cu iluzii minore
Si imi trag amintirile clopot.
Ma adun printre picuri si printre suvoaie,
Ce nu dau semn sa se-astampere,
Diluvian cuprinzand ramuri, ce se-ncovoaie
Sub triste obsesii, renuntari si-apoi rupere.
Si m-afund odata cu ploaia
In pajisti cu pasi si copite,
Doar o clipa, sa simt cum din nou creste iarba
Printre noroaie si urme de ganduri dospite.
O secunda, sa prind momentul de nastere
Din ce-a fost strivit spre lumina,
Din samanta cu dor de a fi si cunoastere,
Din speranta mereu radacina.
Sub luna,
Nebuna,
Se-ntinde rau-n desfraul
De unde
Si iarasi vaslesc,
Cand ma grabesc
Spre nicaieri, de niciunde,
Sa stie zarea si departarea
Ca marea,
Unde raul se varsa,
E destinatie finala si casa.
Ma-ndrept mereu spre ceea ce sunt
Si devin, cand fiori ma patrund,
Spre nemarginirea de apa sarata
Ce-mi pare amara,
Dar mereu ma astampara
Pret de-o secunda
In desfraul din unda
Care era,
Cand mai puteam
Sa numar pe umar
Pacatele, faptele, soaptele,
Ale preamultului
Din adancul si patima sufletului.
Ma scufund invariabil in mine,
Fara teama
Si far-de rusine
De adancul si latul si multul,
Din suflet profundul
Blestem,
Al destinului tesut si legat
In urzeala iubirii,
In logica ce ne desparte
Si ne-aduna ironic,
Sfidand legea firii.
Iarasi deasupra,
Lunecand impreuna cu noaptea,
Dinspre apus inspre zori,
Confidenta si martor
Printre umbre si nori,
Din ganduri luandu-si
Si devorandu-si
Tainul si partea,
Vegheaza intruna,
Obsesiv-compulsiv,
Luna, nebuna.
Viitorul e mut,
Asasin de trecut
Tras in vazduh de nadejdi,
Pe aripi de lut,
Frante-nainte sa zboare,
Cand speranta nu moare si doare.
Spaima de cele ce vin
Ne ascunde de noi
Si patima plange prezentul
Lui Adam si al Evei,
Impreuna si goi,
Infruntand in jale momentul
Caderii din Eden,
Doar s-apuce apoi
Sa-si traiasca regretul.
Copiii cu dinti ascutiti sug sange
Din sfarcuri
De mame lauze, dupa chinuri de faceri,
Sfarsite-n cuptoare de multele coaceri
De paine
Ale bunului maine,
Apoi cresc si iau in batjocuri
Tati efemeri,
Blestemati in trup si in neam
Si stingheri.
Viitorul devoreaza prezentul,
Osandindu-l sa moara trecut,
Rasplata e-n maine,
Ucigandu-l pe azi,
Inceput si sfarsit petrecut.
Se zbat cucuvele in suflet,
Infundat si tacut,
Sa nu deranjeze si sa privegheze
Tacerea tainei si
Spaimei,
De culoare si soare
Si muzica in triluri,
Pe viniluri.
Canta barzi si menestreli in minte,
Pe pagini si-n cuvinte,
Sa nu strice si sa nu ridice
Spranceana-ntrebarii,
Pe-nserat,
Intre un tremur
De cutremur
Si-un oftat
Danseaza balerini si balerine,
In mine si-n tine,
Coregrafii fantastice
Si bombastice
In spatele cortinei,
Sa nu vada publicul
Declicul
Iubirii-mpotriva firii,
Fara de-nteles si roada,
Dintre un nerod si o neroadă.
Joaca sotron pruncii
Pe marginea dungii,
Ce desparte
Mintea mea
Prea aproape,
De logica ta
Prea departe.
Sar si apasa patratele,
In care-am sadit palatele
De nisip
In fel si chip
Si-am plouat ploi,
Facand noroi
Din asteptatele si visatele vise,
Ucigand premise.
Recita poetii vorbe cu rima
De pomina,
In sentinte savante, grave
Si erudite,
Spoite cu patima si noima,
Despre un nerod si o neroada,
Care-au irosit iubirea,
In toata firea
Fiind
Si nestiind.
Timpul nu are rabdare
Si moare
In istorie si-n noi,
Precum un strigoi,
Ce-n secunda rotunda
Se izbaveste si ispaseste
In pace,
Pe la soroace de vieti,
Cand dimineti isi arunca
Manunchiul de raze de soare,
Ca sa dogoare
Si sa doboare
Si sa coboare-n mormant,
Pe pamantul sfintit de preoti
Si sfant,
Trupul nalucii
Far’ de-acea greutate
Si densitate
De carne in stanci,
Al moroiului prins prea tarziu
In pustiul de umbra si de lumina,
Din zori, ce se-nclina
Inceputului tainic de timp.
Vin iele sa planga,
Despletite, despuiate sa-nfranga
Blestemul strigoiului savarsit
Nesfarsit,
Al moroiului mort,
Adormit de-a pururi de tot,
Strecurat in mormant de cuvinte
Ce ard pretutindeni mocnind
Si-n cosmaruri de minte murind,
In timpul ce n-are rabdare
Si moare.
