Emigrant în evul prezent,
Îmi calc urmele cu pasul atent,
Să nu-mi tulbur liniștea somnului,
Cel dintâi și latent,
Ce-mi apără mintea de-ndoielile
Toate,
Împletite-n iluzii și în vise deșarte.

Ale timpului coacerii duhului meu
Sunt toate pierdute, trecătoare mereu,
Cum trec eu cu mine prin vremuri de azi,
Ce nu-s ale mele.

Ferește sa cazi,
Copil inocent, întoarce sorocul timpului tău!
Și ia-mă ‘napoi în mine mereu,
Căci lumea de astăzi ce-mi zâmbește amar,
Nu-i despre mine, nu-i tihnă, nu-i dar
Străină îmi este, tărâm pustiu
Și-am ajuns pân-aici.
De unde? Nu știu.

Privind orizontul oftez resemnat,
Dupa soarele tainic, apus și-ngropat,
Și amintirea îmi dă cugetarea
La mine, acel rătăcind după zarea
Limanului meu de timp suficient,
Sărman emigrant în evul prezent.

sursa foto – Tappy.fr