Cu masca si fara masca

Loading

In cultura europeana masca ocupa un rol, daca nu marginal, cel putin limitat. In cel mai comun sens posibil, ea delimiteaza lumea perceputa nemijlocit de lumea ascunsa, necunoscuta sau doar banuita, legea comunitatii de cei care se situeaza in afara ei, profanul de sacralitatea unor sarbatori, ceremonialuri sau contexte religioase si ezoterice, pe cei stiuti si publici de confreriile mai mult sau mai putin discrete. Rolul ei poate fi si acela de ascundere a continutului ideatic, a secretului initiatic in spatele simbolului sau, pur si simplu, de anulare a celui acoperit, de depersonalizare si implicit de desocializare.

In contextul mastii actuale, impuse legal din asazise inalte comandamente morale si pandemice, ne intereseaza mai putin rostul unei anumite masti, cat mai ales, simbolistica ascunderii chipului.

Ce inseamna un om fara chip?

Un individ aneantizat, dezumanizat prin anularea atributelor eului propriu, intruchipat de chip, de trasaturile umanitatii, individualitatii si unicitatii sale.

Un individ decazut din drepturile sale fundamentale si, mai ales, din dreptul la libertate, un nimeni cu existenta relativa, care nu poate fi decat minimilizat, din moment ce insasi statutul existentei sale devine relativ.

Un individ decazut din starea de om, prin urmare un subiect caruia nu i se mai pot aplica regulile moralei intre oameni si ale respectului fiintei umane.

O entitate subreda si expusa vointelor exterioare, tocmai datorita lipsei legitimitatii unei identitati.

Un om rupt de atributele propriei definiri -rasa, natiunea, statutul in societate, apartenenta constiintei. Lipsa eului afirmat prin chipul dezvelit duce la alterare, alienare si, in final, supunere.

Multi se mira zilele acestea, mai mult sau mai putin ipocrit sau constient, de refuzul sistematic al umanitatii de a purta masca. Ca si contraargument la libertatea invocata de „indisciplinati”, „iresponsabili”, „inconstienti” este adusa o stare de pericol potential, exacerbata si hiperbolizata pana la ipohondrie de o mass media oricum setata in ultimii zeci de ani spre panica si extraordinar.

Reactia „indisciplinatilor” este combatuta pe canale oficiale, infierata si pedepsita …si totusi exista, ramane, nu poate fi infranta.

Pentru mine e o veste extraordinara, imi spune ca, dincolo de incercarile momentului, mintea majoritatii oamenilor, constiinta majoritara a societatii este sanatoasa.

Timp de aproape 300 de ani, cultura europeana si cea a ambelor Americi a avut ca preocupare centrala libertatea, ca drept fundamental si masura a statutului individului. Am dorit-o, am respirat-o, am luptat pentru ea, mai apoi am exportat-o ca model pe toate continentele si spre toate natiunile. Finalul, dupa multe incercari, e ca ne gasim liberi si tinem la libertatea noastra.

Bineinteles, orice panica, orice amenintare, ne determina sa fim precauti sau sa abdicam temporar, dar constiinta libertatii revine.

In avalansa de amenintari, dincolo de strategia de marketing prin frica magistral organizata la nivel mondial, am incredere ca ceea ce e sadit in inimile generatiilor mai vechi de 20 de ani poate sa reziste.

Ma intreb, insa, cu tristete si ingrijorare, daca nu cumva campania Botnita 2020 nu va fi urmata de alte campanii si inventarea altor pericole, daca nu asistam la inceputul unei culturi a fricii induse, ca politica de stat si internationala.

Asumati-va trezirea, claritatea si realitatea despre ceea ce sunteti fiecare. Aveti curajul conservarii propriului statut si, mai ales, nu va lasati coplesiti de frica.

Libertatea reala nu face casa buna cu teama iar prudenta inseamna doar autocontrol si liniste interioara, nu abdicare sub imperativul constrangerilor dictate de sus.

Nu capitulez

Loading

S-au implinit anul trecut 60 de ani de la premiera capodoperei genialului nostru dramaturg Eugen Ionesco, Rinocerii. Din pacate, in “bunul” obicei al prezentului, nu am reusit sa gasesc vreo actiune de rememorare si marcare a momentului, desi actul creator al autorului se inscrie in patrimoniul cultural al umanitatii, dand valoare si substanta incontestabile contributiei romanesti la acesta.

 

Nu-i nimic, mi-am spus, Ionesco nu are nevoie de ceremonii si discursuri, e suficient sa il pastram in constiinta, sa il asimilam la nivel personal, e elocvent in simpla lectura sau contemplarea unei piese de teatru pusa in scena. Nu am crezut, insa, sub nici o forma, ca ii voi intalni personal opera si reflectia amara, ca ii voi trai atat de real si tangibil concluziile.

 

Metamorfoza de la om la rinocer e un fapt simbolic suprapus pe faptul real al transformarii constiintelor sub ideile totalitare, e o realitate traita si observata de Ionesco in societatile ante- si postbelice dominate de duhuri ideologice indreptate impotriva umanitatii din oameni. Ea incepe prin negarea posibilitatii, continua prin acceptare si se desavarseste prin asimilarea pana la identificare, e un fenomen absurd prin paradoxul intre punctul de pornire si rezultat. Vehiculul purtator al transformarilor este spaima, angoasa la care fiinta umana reactioneaza gradual si diferit in acelasi timp, de la negarea categorica la conformismul cu exemplul celor din jur si la asimilarea in convingerile personale.

 

Eugen Ionesco are viziunea si dimensiunea universalitatii, el nu imagineaza cauzele, care pot fi atat de diverse, ci se concentreaza asupra mecanismului metamorfozei la nivelul intim al omului, asupra argumentelor transformarii si ale rezistentei la aceasta. Bérenger, jurnalistul betiv si blazat, dar profund si temeinic ancorat in umanismul sau, este martor si victima a transformarii unei comunitati, care ii reprezinta universul. Rinocerizarea pare mai intai imposibila si ridicola ca idee, se confirma prin fapte anecdotice (un rinocer traverseaza furios piata, un altul striveste o pisica), determina revolta comunitara, creeaza disputa si animozitati interpersonale. Mai apoi, un fapt violent petrecut in redactia ziarului local confirma si proclama aparitia omului devenit rinocer, il legitimeaza si denatureaza disputa ulterioara. De la “ar fi ridicol sa existe”, concluzia majoritara evolueaza spre “exista si are dreptul sa existe” pentru ca mai apoi rinocerul sa devina etalon, prin rinocerizarea majoritatii.

 

Bérenger si iubirea sa platonica Daisy raman ultimii oameni, traversand fazele impuse de instinctul de supravietuire. Cearta intre cei doi sub presiunea psihica a evenimentelor, izbucnirea si gestul reprobabil al palmuirii iubitei, rezolva optiunile cuplului conjunctural. Daisy alege calea scurta -il paraseste pe Bérenger si dispare in turma de rinoceri careia i se alatura voluntar. Berenger isi pastreaza drumul cel lung si anevoios, presarat cu ispitele supravietuirii -indoiala fata de propria existenta, tentatia alaturarii la turma, lupta cu propria constiinta pentru pastrarea propriei umanitati. Finalul este apoteotic, plin de umanitate si speranta. Ultimul om striga de la fereastra turmei: “Nu capitulez !”.

 

Zilele trecute am scris si publicat pe Facebook un text, rezultat al propriilor viziuni si angoase fata de violenta si vehementa cu care unii oameni, in faza conformismului si asimilarii totale a totalitarismului politic si social, manati de spaime -nu stiu daca inventate, dar, in orice caz, amplificate si dirijate spre paroxism, pot sa reactioneze fata de semeni ai lor, care isi propun sa traiasca si sa se comporte liber. Intamplarea a facut sa fiu preluat pe conturile unor formatori de opinie la nivel national iar textul in cauza sa devina viral pe retelele de socializare.

 

Ieri am contemplat rezultatele si reactiile unei situatii absolut noi si neasteptate in viata mea, sentimentele personale fiind contradictorii. Ma incalzeste un val de simpatie si sustinere, la fel cum ma intriga avalansa de injuraturi primite, ma amuza gramada de presupuneri despre cine sunt si ce vreau, ma ingrijoreaza ca turma rinocerilor devine din ce in ce mai mare si mai activa, ca libertatea dispare din sufletele oamenilor, alungata de spaime induse si amplificate pe canale oficiale.

 

Celor interesati de persoana mea, celor deranjati de existenta mea, celor care ma aproba si celor care ma injura, celor care ma indragesc si celor care ma dispretuiesc ma recomand: sunt OM, am ales sa ma numesc Bérenger si NU CAPITULEZ.

Nu vrem si nu vom fi partasi la puscaria voastra!

Loading

Astia care muriti de frica covid-ului …stati dracu’-n case, cum ati facut-o si pana acum. E dreptul si libertatea voastra sa faceti asta.

Prelungiti-va carantina toata viata, daca vreti, purtati doua, trei masti, nu una, dezinfectati mainile in fiecare minut, scuipati in san si faceti cruce cand vedeti o terasa, un bar, un restaurant, un spectacol si faceti un ocol de juma’ de kilometru, numarati mortii si bolnavii de covid, bagati-i si pe altii la numaratoare … NUMAI LASATI-NE PE NOI CEILALTI, „PROSTI” SI „INCONSTIENTI” CUM SUNTEM, SA NE TRAIM VIATA SI SA NE BUCURAM DE LIBERTATEA FIREASCA, LA CARE AVEM DREPTUL CA OAMENI.

Repetati-va mantrele panicarde si povestile horror cat vreti si cat va place, incercati sa va conservati viata nenorocita, in panica si ipohondrie, dar nu insistati sa ne schimbati modul de viata la care avem dreptul fundamental sa aspiram si sa il traim.

Noi poate vom crapa sau nu de covid dar voi, chiar daca veti crapa sau nu de boala sau de frica ei, aveti certitudinea unei vieti de sobolani la umbra, retrasi dupa zidurile de teama si disperare, pe care voi vi le construiti singuri in fiecare zi.

Nu vrem si nu vom fi partasi la puscaria voastra, construita din paranoia voastra si demersurile unor psihopati, pe care ati ajuns sa ii iubiti. Ramaneti cu sindromul vostru Stockholm si bucurati-va de perversitatea situatiei in care singuri va complaceti, sadomasochisti sanitari !