Nu capitulez

Loading

S-au implinit anul trecut 60 de ani de la premiera capodoperei genialului nostru dramaturg Eugen Ionesco, Rinocerii. Din pacate, in “bunul” obicei al prezentului, nu am reusit sa gasesc vreo actiune de rememorare si marcare a momentului, desi actul creator al autorului se inscrie in patrimoniul cultural al umanitatii, dand valoare si substanta incontestabile contributiei romanesti la acesta.

 

Nu-i nimic, mi-am spus, Ionesco nu are nevoie de ceremonii si discursuri, e suficient sa il pastram in constiinta, sa il asimilam la nivel personal, e elocvent in simpla lectura sau contemplarea unei piese de teatru pusa in scena. Nu am crezut, insa, sub nici o forma, ca ii voi intalni personal opera si reflectia amara, ca ii voi trai atat de real si tangibil concluziile.

 

Metamorfoza de la om la rinocer e un fapt simbolic suprapus pe faptul real al transformarii constiintelor sub ideile totalitare, e o realitate traita si observata de Ionesco in societatile ante- si postbelice dominate de duhuri ideologice indreptate impotriva umanitatii din oameni. Ea incepe prin negarea posibilitatii, continua prin acceptare si se desavarseste prin asimilarea pana la identificare, e un fenomen absurd prin paradoxul intre punctul de pornire si rezultat. Vehiculul purtator al transformarilor este spaima, angoasa la care fiinta umana reactioneaza gradual si diferit in acelasi timp, de la negarea categorica la conformismul cu exemplul celor din jur si la asimilarea in convingerile personale.

 

Eugen Ionesco are viziunea si dimensiunea universalitatii, el nu imagineaza cauzele, care pot fi atat de diverse, ci se concentreaza asupra mecanismului metamorfozei la nivelul intim al omului, asupra argumentelor transformarii si ale rezistentei la aceasta. Bérenger, jurnalistul betiv si blazat, dar profund si temeinic ancorat in umanismul sau, este martor si victima a transformarii unei comunitati, care ii reprezinta universul. Rinocerizarea pare mai intai imposibila si ridicola ca idee, se confirma prin fapte anecdotice (un rinocer traverseaza furios piata, un altul striveste o pisica), determina revolta comunitara, creeaza disputa si animozitati interpersonale. Mai apoi, un fapt violent petrecut in redactia ziarului local confirma si proclama aparitia omului devenit rinocer, il legitimeaza si denatureaza disputa ulterioara. De la “ar fi ridicol sa existe”, concluzia majoritara evolueaza spre “exista si are dreptul sa existe” pentru ca mai apoi rinocerul sa devina etalon, prin rinocerizarea majoritatii.

 

Bérenger si iubirea sa platonica Daisy raman ultimii oameni, traversand fazele impuse de instinctul de supravietuire. Cearta intre cei doi sub presiunea psihica a evenimentelor, izbucnirea si gestul reprobabil al palmuirii iubitei, rezolva optiunile cuplului conjunctural. Daisy alege calea scurta -il paraseste pe Bérenger si dispare in turma de rinoceri careia i se alatura voluntar. Berenger isi pastreaza drumul cel lung si anevoios, presarat cu ispitele supravietuirii -indoiala fata de propria existenta, tentatia alaturarii la turma, lupta cu propria constiinta pentru pastrarea propriei umanitati. Finalul este apoteotic, plin de umanitate si speranta. Ultimul om striga de la fereastra turmei: “Nu capitulez !”.

 

Zilele trecute am scris si publicat pe Facebook un text, rezultat al propriilor viziuni si angoase fata de violenta si vehementa cu care unii oameni, in faza conformismului si asimilarii totale a totalitarismului politic si social, manati de spaime -nu stiu daca inventate, dar, in orice caz, amplificate si dirijate spre paroxism, pot sa reactioneze fata de semeni ai lor, care isi propun sa traiasca si sa se comporte liber. Intamplarea a facut sa fiu preluat pe conturile unor formatori de opinie la nivel national iar textul in cauza sa devina viral pe retelele de socializare.

 

Ieri am contemplat rezultatele si reactiile unei situatii absolut noi si neasteptate in viata mea, sentimentele personale fiind contradictorii. Ma incalzeste un val de simpatie si sustinere, la fel cum ma intriga avalansa de injuraturi primite, ma amuza gramada de presupuneri despre cine sunt si ce vreau, ma ingrijoreaza ca turma rinocerilor devine din ce in ce mai mare si mai activa, ca libertatea dispare din sufletele oamenilor, alungata de spaime induse si amplificate pe canale oficiale.

 

Celor interesati de persoana mea, celor deranjati de existenta mea, celor care ma aproba si celor care ma injura, celor care ma indragesc si celor care ma dispretuiesc ma recomand: sunt OM, am ales sa ma numesc Bérenger si NU CAPITULEZ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *