Etichetă: arca lui voicu

Demisia, domnule ministru

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Da, domnule Vlad Voiculescu, personal cred cu tarie ca nu sunteti vinovat, ca om, de dezastrul de la Matei Bals, sunt convins ca tragedia este doar varful unui morman de mizerii acumulate intr-un sistem de sanatate gestionat de un lung sir de ministri incompetenti, care si-au rumegat obedienta politica si lacomia in biroul, pe care astazi il ocupati.
Cred in dorinta dumneavoastra sincera de a produce schimbarea in bine in acest domeniu vital si mai cred ca va aflati in fata unei oportunitati extraordinare de a face acest lucru.
Ca politician, sunt convins ca vedeti pozitia dumneavoastra actuala doar ca un mijloc pentru a realiza un scop -acela de a schimba ceva. Tocmai de aceea consider necesara DEMISIA DUMNEAVOASTRA IN ACEST MOMENT. Ar fi un gest, care ar contura un standard de comportament politic intr-o astfel de situatie. Cei care vin dupa dumneavoastra ar fi obligati moral sa faca la fel, in situatii similare, un atare comportament devenind firesc. Tot aceia care va vor urma, vor intelege ca, pentru a-si salva o functie si o cariera, trebuie sa evite cu orice pret sa ajunga intr-o atare conjunctura si, prin urmare, trebuie sa faca ceva, sa schimbe in bine, sa reformeze, sa eficientizeze, sa puna interesul si siguranta pacientului drept piatra de capatai.
DEMISIA dumneavoastra poate fi inceputul care schimba lucrurile, imboldul ce pune in miscare schimbarea. Daca ati dorit si ati luptat in politica pentru pozitia de ministru al sanatatii cu intentia de a va pune in slujba schimbarii mult asteptate, acesta este momentul de a face si de a reusi, cu adevarat, ceva. Renuntati la dumneavoastra insiva de dragul scopului nobil clamat la inceputul mandatului -demisionati si l-ati atins. Cei care vor veni dupa dumneavoastra il vor desavarsi. Lucrurile se vor misca in directia cea buna.

 

Sursa foto: www.RomaniPrinLume.info

Draga Ministerule, …

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Draga Ministerule al Apararii Nationale,

 

In primul rand iti multumesc ca ai grija de mine si de romanii mei, ca te straduiesti sa ne dai sfaturi bune si folositoare pentru sanatatea noastra. Sper, de asemenea, ca ce scrie prin ziare, despre anumite afaceri facute fara masca si dezinfectant, sunt doar plasmuiri ale dusmanilor, ca bravii nostri generali si ofiteri superiori, bravul nostru personal ministerial si politicienii din varful lui sunt straini de fapte reprobabile pe buzunarul nostru.

 

Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri, cand te vad cu cata convingere si determinare ma indemni sa port masca, folosind exemplul minunat al ostasilor nostri de pe teatrele de operatiuni:

 

Soldatii poarta vesta, casca si masca pentru a se proteja de proiectile, de agenti chimici si biologici, ce sunt folositi in lupte, in conflicte armate, acolo unde un altul, dusmanul, manuieste de la distanta chestii letale, iar purtatorul echipamentului este tinta, obiectiv de neutralizat sau eliminat. Dusmanul meu, draga Ministerule, e doar o gripa zdravana cu un nume tampit (macar daca se numea virus sovietic sau taliban) iar mascuta mea e degeaba, daca se hotaraste sa ma atace, ca nu e de kevlar capabil sa umileasca glontul.

 

Soldatii sunt platiti pentru meseria pe care si-o fac (in caz de conflict armat, platiti in plus). Ei poarta casca, vesta si masca pentru ca iau bani sa faca anumite lucruri, pentru care toate astea sunt indispensabile. Pentru ca eu am stat in casa, pentru ca am fost restrictionat sa ma misc, pentru ca am masca si a trebuit sa imi limitez efortul, tanti economia s-a suparat si a omorat multe firme, lasand sute de mii orfani someri, oameni care in curand nu vor mai avea dupa ce sa traiasca, daramite dupa ce sa poarte masca.

 

Soldatii si-au asumat, in deplina cunostinta de cauza, un statut, riscuri multiple, specifice carierei si traiului de militar. Tot ei au fost recrutati dintre cei mai voinici, mai sanatosi, iar greutatea serviciului lor se reflecta in varsta mult prea frageda de pensionare. Eu, draga Ministerule, sunt mai slab, poate bolnav, poate cu dificultati de respiratie, poate pur si simplu ipohondru si claustrofob si nu ma voi putea ridica niciodata la nivelul celor cu vesta, casca si masca la 45 de grade Celsius. Pe de alta parte, nici nu ma trage inima sa fiu ca ei, stiind ca ma asteapta inca zeci de ani de munca in umila mea conditie, pana la o pensie scurta tare, pentru care e foarte probabil sa platesc mai mult decat sa primesc.

 

Soldatii, la fel ca nenea chirurgul, ca nenea vopsitorul sau nenea cu dezinsectia de la scara blocului, sunt antrenati, de voie de nevoie, ca o conditie a exercitarii unei meserii. Eu, draga Ministerule, scriu, muncesc la calculator, conduc masina, o repar, chircit pe sub ea, sap cartofii si varza pe camp. Imi cer scuze, ca nu m-am gandit pana acum sa ma antrenez din timp cu masca pe figura, sa fiu si eu brav si aratos, mascat cu sapa in mana, cu tubulara de 10 sau cu mapa sub brat.

 

Imi cer scuze, draga Ministerule, daca nu voi putea sa ma ridic la asteptarile tale. Te rog sa ma ierti si sa nu ma pedepsesti prea rau cu nenea ala de la Interne, prieten cu niste unii de la care aud manele in fiecare seara, de nu mai stiu daca e priveghi sau parastas in alerta, ba, mai mult, poate imi faci un amar de bine si vorbesti cu suratele de la Finante si Economie sa faca ceva sa nu se mai duca viata si traiul meu la vale, sa pot sa muncesc si eu si sa am siguranta painii de maine si poimaine.

 

Poate in drum te intalnesti cu nasa de la Transporturi si ii amintesti ca drumurile s-au stricat ele singure si trebuie reparate, ca nu te-ai jucat tu de-a bombardamentul pe ele. In caz ca o vezi pe aia mica de la Educatie, spune-i ca o liota de copii s-ar duce la scoala si ca ar fi foarte protejati de virusuri si bacterii daca ar mai repara cate un grup sanitar si ar mai varui cate un perete, ca prea sta sa le cada in cap.

 

La baba aia de Cultura nu are rost sa ii transmiti nimic, si asa nu va intalniti, ca e probabil moarta si ingropata pe undeva, in vreun capitol de lege bugetara.

 

Inca o chestie, daca o vezi pe milfa aia de isi spune Ministerul Sanatatii, spune-i ca a cam scumpit tarifele si presteaza prost tare pentru cati bani cere, de au ajuns clientii sa caute altele, pe centura pe la Viena sau Berlin.

Concert cu cor de cetateni, cvintet de politicieni si …pian

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

5 aprilie 2020 -un preot si cativa enoriasi, cu masti si manusi, sunt amendati pentru ca au tinut o slujba de pomenire in curtea unei biserici, undeva in judetul Valcea.

 

https://www.youtube.com/watch?v=-G28t6EaY-M

 

6 august 2020 -un multiplu campion la infractiuni, sef de crima organizata, este prohodit cu taraf, sute de bocitoare si indoliati de teapa lui, intr-o adunare impotriva oricarei reguli a starii de alerta, pe care statul a legiferat-o.

 

https://www.youtube.com/watch?v=yJ36dWOLcOU

 

Da, este acelasi stat, aceeasi lege, sunt aceleasi autoritati si doar un singur aspect de statistica, cu care domnul Arafat, domnii Tataru si Vela, domnul Orban si Johannis ne tin la respect, cu botnita si sanctiunile de rigoare -in 6 august, fata de 5 aprilie, avem o diferenta de o mie de cazuri zilnice raportate.

 

Imbulzeala teribila, sute de persoane …cam cat sa se umple vreo doua, trei puscarii, manele plangacioase si strigate, gesturi de supunere si respect de la curtile satrapilor persani …mai putin autoritatea salvatoare , aia cu cascheta si pulan, care lucreaza pentru siguranta si increderea noastra, adica, in contextul actual, ne da amenzi, ne imprastie si ne apara de covid.

 

Veti vedea in imaginile, ce au impanzit retelele de socializare, sute de oameni fara masca, in spatii inchise, fara distantare fizica obligatorie, etc., etc., etc.

 

Nu veti vedea, insa, reactii firesti din partea organelor de ordine publica ale statului, nu veti vedea interventii, dispersarea multimii, aplicarea legii in vigoare, cu sanctiunile ei la pachet.

 

Spectacolul grotesc al unor zburatoare infractoare a amutit institutiile de forta ale unui stat membru UE, l-au amutit pe domnul Arafat, care nu mai iese si de aceasta data invitandu-i pe participantii la adunare sa treaca pe la spital.

 

Domnul Johannis tace (macar de ar fi fost vreo sedinta PSD, sa aiba ce spune), la fel si domnul Vela cu geaca lui razboinica de Top Gun, sau domnul Tataru, cu zulufii transpirati sau dati cu gel (greu de ghicit). Intre timp seful IGP “monitorizeaza”iar vreo duzina de servicii “pentru tara si protectia cetateanului”isi rontaie linistite alocatiile bugetare generoase. Toata lumea nu vede si nu aude nimic, toti demnitarii si functionarii adapati din buzunarele noastre tac.

 

In statul la cheremul interlopilor, ispravnicii nu pot sa tina decat partea stapanilor si sa calce capul resemnat al celui prea slab sa poata sari peste bariera legii. In Romania clanurilor infractionale si politice, guvernul si institutiile de siguranta si ordine publica ne fac, pentru a cata oara (???), demonstratia unui adevar cunoscut de mult: egalitatea in fata legii, bunul simt sunt doar vorbe, Constitutia a fost inlocuita de prostitutie iar dreptatea se plimba beata, in curul gol, cu masca pe ochi si cu gura si nasul libere.

O societate etica

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Un prieten din lista mea de Facebook, om inteligent si educat dincolo de orice indoiala, milita ieri pentru un oras sanatos din punct de vedere etic, pentru o comunitate umana, in care dreptatea, corectitudinea, cinstea si toate valorile ce deriva din acestea sa aiba substanta unei realitati la nivelul relatiilor dintre oameni, indiferent de formele lor de manifestare si de partile implicate.

Frumos, un obiectiv nobil, un vis al unei societati ideale si, totusi …

Ne-am obisnuit sa aratam cu degetul spre cei pe care ii consideram incorecti.Ultimii ani au trezit, ca niciodata, un sentiment civic nemaiintalnit. Ne agitam cu totii si denuntam figuri din cele mai diverse, de la conducatorii mondiali din teorii conspirationiste la Dragnea cel malefic, la oamenii din partide si din mediul de afaceri, la cei din administratie, la patronul lacom si lipsit de empatie, la seful de asociatie de bloc, hot dovedit din fondul de rulment. Toti fura, mint, sunt nedrepti, incorecti, necinstiti cu noi, ceilalti, si , implicit, chiar cu ei insisi si cu rostul si statura lor de oameni.

Uitam ca lucram in institutii, sisteme de forta coercitiva sau de realizare a justitiei, in care dreptatea da zilnic rateuri si afecteaza oameni nevinovati, in timp ce vinovatii nu sunt dovediti si nedreptatea nu e reparata, in agentii si institutii guvernamentale care spoliaza fara mila, cheltuie degeaba sau fura banul public.

Uitam ca suntem implicati in uriase sisteme de productie, distributie, vanzare si realizare de profit din alterarea sanatatii oamenilor, de la puii ingrasati artificial, care lasa urme si boli in organism, la medicamente cu efecte secundare grave si ireversibile pentru semenii nostri.

Uitam ca lucram in transporturi si incalcam zi de zi reguli de circulatie sau manevra, uitam ca lucram in institutii financiare, cu instrumente rupte de orice realitate, ca crestem si scadem valori dupa orice reguli, altele decat realitatea, ca mintim si inselam pe unii, pentru ca altii sa dobandeasca mai mult peste noapte, mai multul pentru care nu au muncit vreodata.

Uitam ca suntem rai si nedrepti de mai multe ori pe zi cu cei apropiati, cu cei pe care ii iubim in restul timpului, cand nu sunt tinta propriilor nostri nervi si a propriilor noatre frustrari.

Cand ne raportam la noi si la faptele noastre gasim scuze, construim dreptatea din rationamente suficient de abstracte sa ne convina, suntem buni din cele mai inventate cauze si cu cele mai halucinante argumente. E despre noi si suntem drepti, avem dreptatea noastra insotita de doza necesara de circumstante atenuante pentru orice facem si orice gresim. Nu ne vedem complici la imense demersuri, la nedreptati sistemice si sistematice. Sunt de vina altii, nu noi, sunt vinovati ei …intotdeauna ei, cei care trebuie inlaturati, anulati, pentru ca noi sa ne simtim bine si multumiti in pielea noastra de drepti si cinstiti relativi.

O vorba romaneasca spunea ca dreptatea si punctul cel mai adanc al organului genital feminin nu le gaseste nimeni, niciodata. Nu stiu daca dreptatea exista, daca nu cumva aceste coordonate axiologice atat de clamate in spatiul public actual nu sunt decat adjuvanti si reglatori relativi si limitati.

Nu stiu cum ar fi si ar arata o societate etica. Probabil ar fi o lume in care noi nu am mai fi oameni, ar fi un univers, care nu ar mai fi al nostru. O lume perfecta nu ne poate apartine noua, care, prin definitie, suntem imperfecti.

Avem nevoie de asa ceva? Personal cred ca nu. Putem ramane in lumea noastra nedreapta, fara corectitudini absolute, dar o putem infrumuseta si perpetua cu alte lucruri -intelegere, rezerva propriilor judecati, solidaritate si generozitate sincere, ganduri bune si perspective lipsite de patima si ura.

Atat si pana aici !

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Domnilor decidenti si detinatori reali ai puterii in aceasta tara,

Ati platit presa sa rostogoleasca in opinia publica un pretins studiu realizat in strainatate, conform caruia noi, astia care nu avem incredere in voi si in ordinele voastre, in farsa numita pandemie din anul 2020, suntem narcisisti, machiavelici si psihopati.

Intrucat ma simt direct vizat, ca membru al noii categorii infiintate pentru a ponegri si duce in derizoriu orice alt demers decat al vostru, va raspund:

Nu eu sunt narcisistul care isi arunca paltonul cand valetul nu e prea aproape. Nici nu am valet si am respect pentru suma aia, care reprezinta valoarea unui palton si pentru care orice om  normal trebuie sa munceasca.

Nu eu imi etalez consoarta in tinute indoielnice si cel putin nepotrivite varstei si functiei pe la banchete, ceremonii si intalniri cu mai marii lumii.

Nu am si nu mi-am inchipuit vreodata sa am vreun guvern „al meu”, la fel cum nu mi-am inchipuit nicicand ca, de la inaltimea unei functii, as putea imparti o natiune intre buni si rai, intre purtatori ai progresului si retrograzi, intre „desteptii”, care sunt cu mine si „prostii”, care sunt cu ceilalti.

Nu eu sunt machiavelicul care si-a aranjat propriul coleg pentru a-i bloca o candidatura la o primarie sau in fruntea unei organizatii.

Nu eu am uzat de institutiile de forta ale vreunui stat pentru a scoate din joc adversari politici fara a recupera nimic din presupuse prejudicii imputate.

Nu eu am infiintat organizatii politice balama pentru a manipula voturi in parlament si aliante de conjunctura in teritoriu, la fel cum nu eu am manipulat mase de oameni de buna credinta spre a-i invrajbi cu semenii lor si a darama guverne.

Nu eu platesc din bani publici presa obedienta pentru a-mi trambita dictonurile si a le sadi in capetele oamenilor.

Nu eu mint in statistici sau cand ma intorc din capitale europene si nu eu proclam succese dezumflate dupa mai putin de o zi.

Nu eu amenint cu amenzi, nu eu santajez in jocul politic pentru a-mi etala si satisface dorinta de putere asupra celorlalti, pentru a mima zambetul sigur la suprafata, dar de fiara infometata si incoltita, hranita cu ura si dispret fata de oameni, in realitate.

Nu ma acuzati pe mine, pentru ca nu sunt ca voi, cei care va devorati si autodevorati in jocul perfid al puterii si manipularii. Nu sunt oglinda voastra si nu voi fi vreodata purtatorul urmelor si rezultatelor propriilor voastre psihopatii.

Sunt un cetatean liber, care isi plateste impozitele, ce voi le furati, care respecta legile,ce voi le incalcati la chermeze pe ascuns si suete in institutii publice.

Atat si pana aici, intr-un film prost, cu actori indoielnici si regizori dezaxati.

Cu masca si fara masca

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

In cultura europeana masca ocupa un rol, daca nu marginal, cel putin limitat. In cel mai comun sens posibil, ea delimiteaza lumea perceputa nemijlocit de lumea ascunsa, necunoscuta sau doar banuita, legea comunitatii de cei care se situeaza in afara ei, profanul de sacralitatea unor sarbatori, ceremonialuri sau contexte religioase si ezoterice, pe cei stiuti si publici de confreriile mai mult sau mai putin discrete. Rolul ei poate fi si acela de ascundere a continutului ideatic, a secretului initiatic in spatele simbolului sau, pur si simplu, de anulare a celui acoperit, de depersonalizare si implicit de desocializare.

In contextul mastii actuale, impuse legal din asazise inalte comandamente morale si pandemice, ne intereseaza mai putin rostul unei anumite masti, cat mai ales, simbolistica ascunderii chipului.

Ce inseamna un om fara chip?

Un individ aneantizat, dezumanizat prin anularea atributelor eului propriu, intruchipat de chip, de trasaturile umanitatii, individualitatii si unicitatii sale.

Un individ decazut din drepturile sale fundamentale si, mai ales, din dreptul la libertate, un nimeni cu existenta relativa, care nu poate fi decat minimilizat, din moment ce insasi statutul existentei sale devine relativ.

Un individ decazut din starea de om, prin urmare un subiect caruia nu i se mai pot aplica regulile moralei intre oameni si ale respectului fiintei umane.

O entitate subreda si expusa vointelor exterioare, tocmai datorita lipsei legitimitatii unei identitati.

Un om rupt de atributele propriei definiri -rasa, natiunea, statutul in societate, apartenenta constiintei. Lipsa eului afirmat prin chipul dezvelit duce la alterare, alienare si, in final, supunere.

Multi se mira zilele acestea, mai mult sau mai putin ipocrit sau constient, de refuzul sistematic al umanitatii de a purta masca. Ca si contraargument la libertatea invocata de „indisciplinati”, „iresponsabili”, „inconstienti” este adusa o stare de pericol potential, exacerbata si hiperbolizata pana la ipohondrie de o mass media oricum setata in ultimii zeci de ani spre panica si extraordinar.

Reactia „indisciplinatilor” este combatuta pe canale oficiale, infierata si pedepsita …si totusi exista, ramane, nu poate fi infranta.

Pentru mine e o veste extraordinara, imi spune ca, dincolo de incercarile momentului, mintea majoritatii oamenilor, constiinta majoritara a societatii este sanatoasa.

Timp de aproape 300 de ani, cultura europeana si cea a ambelor Americi a avut ca preocupare centrala libertatea, ca drept fundamental si masura a statutului individului. Am dorit-o, am respirat-o, am luptat pentru ea, mai apoi am exportat-o ca model pe toate continentele si spre toate natiunile. Finalul, dupa multe incercari, e ca ne gasim liberi si tinem la libertatea noastra.

Bineinteles, orice panica, orice amenintare, ne determina sa fim precauti sau sa abdicam temporar, dar constiinta libertatii revine.

In avalansa de amenintari, dincolo de strategia de marketing prin frica magistral organizata la nivel mondial, am incredere ca ceea ce e sadit in inimile generatiilor mai vechi de 20 de ani poate sa reziste.

Ma intreb, insa, cu tristete si ingrijorare, daca nu cumva campania Botnita 2020 nu va fi urmata de alte campanii si inventarea altor pericole, daca nu asistam la inceputul unei culturi a fricii induse, ca politica de stat si internationala.

Asumati-va trezirea, claritatea si realitatea despre ceea ce sunteti fiecare. Aveti curajul conservarii propriului statut si, mai ales, nu va lasati coplesiti de frica.

Libertatea reala nu face casa buna cu teama iar prudenta inseamna doar autocontrol si liniste interioara, nu abdicare sub imperativul constrangerilor dictate de sus.

Planeta maimutelor?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Nu ma consider un adept al teoriei conspiratiei, mai mult, nu m-au atras niciodata povestile cu substraturi fantasmagorice, cu actiuni paralele si subterane, sa fiu drept, nici romanele politiste nu am avut rabdare sa le citesc in cursul copilariei si adolescentei. Mi s-a parut intotdeauna ca adevarurile tin de o evidenta si de o logica fireasca si la lumina a lucrurilor, ca exista intotdeauna cauze accesibile cunoasterii nemijlocite a omului de conditie medie, indiferent de o situatie sau alta sub lupa momentului.

Evenimentele din ultimii ani ma pun, insa, pe ganduri pentru ca nu pot gasi o explicatie logica si rationala unor gesturi, la nivel de varfuri ale societatii, politica statala sau internationala. Pot, pe de o parte, sa accept ca sunt prost sau insuficient pregatit sa inteleg comandamentele zorilor unei epoci istorice noi, dar pe de alta parte, refuz sa accept ca bunul meu simt, logica elementara si cei sapte ani de acasa imi joaca feste.

Sa o luam pe rand:

Refuz sa cred ca e in interesul Europei acceptarea fara discernamant a valului de refugiati economici din Africa si Orientul Mijlociu, deghizati majoritatea in victime ale conflictelor armate, atrasi nu de pace si sansa la o viata de munca, ci de ajutoarele sociale generoase.

Nu mi se pare logic ca actualele generatii de europeni si americani, in baza unui trecut colonial discutabil sub aspectul consecintelor negative sau pozitive, sa ispaseasca vreo vina fata de altii, de alta culoare, comunitati ajutate si ridicate prin efortul si mijloacele puse la dispozitie tocmai de cei care se fac „vinovati” pentru presupuse opresiuni.

Nu mi se pare normal sa folosesc fata de o anumita etnie un apelativ inexistent in limba mea materna, in timp ce am la dispozitie un termen neutru, sub nici o forma peiorativ, consacrat in 800 de ani de convietuire mai buna sau mai rea.

Mi se pare absurd ca tezaurul spiritual, ce a sustinut dezvoltarea istorica de 1500 de ani a unui continent si a constituit fundament de credinta, cultura si civilizatie a tuturor popoarelor Europei, sa ajunga negat, repudiat, transformat in obiect si motiv de marginalizare sociala. Bisericile transformate in crasme, demolate, crestinii prigoniti, ironizati, batjocoriti in numele unui ideal laic devenit dogma de stat, mi se par tot atatea palme pe obrazul umanitati si spiritului european de care se face atata caz in discursul oficial.

Mi se pare scarbos sa ne inventam genuri, si sa ne mascarim problemele psihice in manifeste politice pentru asazise normalitati.

Mi se pare anormal ca statele sa finanteze generos presa pentru a creea o stare de panica fara precedent la nivelul umanitatii, la fel cum mi se pare ilogic ca o organizatie mondiala cu profil si misiune bine determinate, bazandu-se pe specialistii lumii in domeniul medical, sa dea din colt in colt si sa isi schimbe concluziile, recomandarile de la o luna, sau chiar o saptamana, la alta.

Revenind la ce incepusem sa va spun la inceputul acestui articol, bunului meu simt ii raman doua ipoteze:
1. Se incearca ducerea intregii omeniri pe un fagas al unei evolutii straine de spiritul omului si de ceea ce reprezinta el.
2. Elita mondiala e formata din obtuzi fara constiinta, din prosti iresponsabili.

E adevarat, obiectiv, sub presiunea progresului, a noilor tehnologii, a evolutiei culturale si modificarii mentalitatilor, lumea merge pe carari nebanuite si neexplorate, omul se poate transforma spre un chip fara asemanare cu ce a fost, cu ce il stiu eu. Pot intelege si pot accepta, dar bunul meu simt vede in progres o inlantuire logica a faptelor, a acumularilor si o reflectare corespunzatoare a lor in evolutie efectiva si cuantificabila.

Bunul meu simt imi spune ca progresul istoric e despre evolutie, nu despre involutie, ca modernitatea inseamna salt calitativ, nu reintoarcere spre conditii subumane.

In continuare, tin musai sa nu devin un conspirationist si trag concluzia ca, poate cu  200, 100 sau 50 de ani in urma, omenirea a gresit ceva, undeva. Probabil a fost o scapare insesizabila atunci, care a pornit un lant logic de evenimente, cauze si efecte …care a dus la situatia de azi, cand autoritatea statelor acestei lumi, cand centrele politice care conteaza pentru umanitate sunt populate cu maimute oligofrene, care fac ce stiu ele sa faca -sa se comporte in ignorarea logicii si bunului simt al omului.

Autoportret

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

În mine creşte pomul vieţii,
Din care îmi hrănesc libertatea,
Din care îmi contemplez vina,
Din care îmi beau voinţa şi speranţa.

În mine şi-au purtat povara generaţii,
Strămoşii au trudit să mă înalţe,
În mine păcate uitate zac ascunse
Şi aşteaptă ispăşire şi izbândă.

În mine se naşte şi curge timpul,
Implacabil şi fără de voie îi simt unda,
Pe umerii mei stau poverile faptelor lui
La picioarele mele mă numără,
mă cântăreşte,
mă risipeşte.

În mine îngeri construiesc şi dărâmă temple,
În ceasuri şi eternităţi de o clipă,
În mine îndoiala se hrăneşte cu certitudini
Şi slăbiciunea se adapă din puteri plăsmuite.

În mine amintiri răscolesc viitorul
Şi patimi mă-ntunecă şi mă reaprind
Iar Hristos răstignit, firav şi palid,
Mă întreabă ironic şi tainic:
Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai părăsit?

Nu capitulez

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

S-au implinit anul trecut 60 de ani de la premiera capodoperei genialului nostru dramaturg Eugen Ionesco, Rinocerii. Din pacate, in “bunul” obicei al prezentului, nu am reusit sa gasesc vreo actiune de rememorare si marcare a momentului, desi actul creator al autorului se inscrie in patrimoniul cultural al umanitatii, dand valoare si substanta incontestabile contributiei romanesti la acesta.

 

Nu-i nimic, mi-am spus, Ionesco nu are nevoie de ceremonii si discursuri, e suficient sa il pastram in constiinta, sa il asimilam la nivel personal, e elocvent in simpla lectura sau contemplarea unei piese de teatru pusa in scena. Nu am crezut, insa, sub nici o forma, ca ii voi intalni personal opera si reflectia amara, ca ii voi trai atat de real si tangibil concluziile.

 

Metamorfoza de la om la rinocer e un fapt simbolic suprapus pe faptul real al transformarii constiintelor sub ideile totalitare, e o realitate traita si observata de Ionesco in societatile ante- si postbelice dominate de duhuri ideologice indreptate impotriva umanitatii din oameni. Ea incepe prin negarea posibilitatii, continua prin acceptare si se desavarseste prin asimilarea pana la identificare, e un fenomen absurd prin paradoxul intre punctul de pornire si rezultat. Vehiculul purtator al transformarilor este spaima, angoasa la care fiinta umana reactioneaza gradual si diferit in acelasi timp, de la negarea categorica la conformismul cu exemplul celor din jur si la asimilarea in convingerile personale.

 

Eugen Ionesco are viziunea si dimensiunea universalitatii, el nu imagineaza cauzele, care pot fi atat de diverse, ci se concentreaza asupra mecanismului metamorfozei la nivelul intim al omului, asupra argumentelor transformarii si ale rezistentei la aceasta. Bérenger, jurnalistul betiv si blazat, dar profund si temeinic ancorat in umanismul sau, este martor si victima a transformarii unei comunitati, care ii reprezinta universul. Rinocerizarea pare mai intai imposibila si ridicola ca idee, se confirma prin fapte anecdotice (un rinocer traverseaza furios piata, un altul striveste o pisica), determina revolta comunitara, creeaza disputa si animozitati interpersonale. Mai apoi, un fapt violent petrecut in redactia ziarului local confirma si proclama aparitia omului devenit rinocer, il legitimeaza si denatureaza disputa ulterioara. De la “ar fi ridicol sa existe”, concluzia majoritara evolueaza spre “exista si are dreptul sa existe” pentru ca mai apoi rinocerul sa devina etalon, prin rinocerizarea majoritatii.

 

Bérenger si iubirea sa platonica Daisy raman ultimii oameni, traversand fazele impuse de instinctul de supravietuire. Cearta intre cei doi sub presiunea psihica a evenimentelor, izbucnirea si gestul reprobabil al palmuirii iubitei, rezolva optiunile cuplului conjunctural. Daisy alege calea scurta -il paraseste pe Bérenger si dispare in turma de rinoceri careia i se alatura voluntar. Berenger isi pastreaza drumul cel lung si anevoios, presarat cu ispitele supravietuirii -indoiala fata de propria existenta, tentatia alaturarii la turma, lupta cu propria constiinta pentru pastrarea propriei umanitati. Finalul este apoteotic, plin de umanitate si speranta. Ultimul om striga de la fereastra turmei: “Nu capitulez !”.

 

Zilele trecute am scris si publicat pe Facebook un text, rezultat al propriilor viziuni si angoase fata de violenta si vehementa cu care unii oameni, in faza conformismului si asimilarii totale a totalitarismului politic si social, manati de spaime -nu stiu daca inventate, dar, in orice caz, amplificate si dirijate spre paroxism, pot sa reactioneze fata de semeni ai lor, care isi propun sa traiasca si sa se comporte liber. Intamplarea a facut sa fiu preluat pe conturile unor formatori de opinie la nivel national iar textul in cauza sa devina viral pe retelele de socializare.

 

Ieri am contemplat rezultatele si reactiile unei situatii absolut noi si neasteptate in viata mea, sentimentele personale fiind contradictorii. Ma incalzeste un val de simpatie si sustinere, la fel cum ma intriga avalansa de injuraturi primite, ma amuza gramada de presupuneri despre cine sunt si ce vreau, ma ingrijoreaza ca turma rinocerilor devine din ce in ce mai mare si mai activa, ca libertatea dispare din sufletele oamenilor, alungata de spaime induse si amplificate pe canale oficiale.

 

Celor interesati de persoana mea, celor deranjati de existenta mea, celor care ma aproba si celor care ma injura, celor care ma indragesc si celor care ma dispretuiesc ma recomand: sunt OM, am ales sa ma numesc Bérenger si NU CAPITULEZ.

Huck si Jim vinovati

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Una dintre cele mai calde, mai sincere, mai sensibile, empatice si originale portretizari ale sclavului negru fugar din literatura americana, dupa ce a fost supusa initial criticilor pentru realismul in expresie si limbaj, devine simbolul unor controverse pe false teme de rasism.
Avem de a face cu un nou exemplu al modului in care neo-marxismul imbracat in blana de oaie a liberalismului progresist perverteste sensurile si definitiile valorilor, denatureaza adevarurile evidente si perceptibile nemijocit, dezvolta sofisme penibile, pornind dispute false si cu scop politic. Limbajul licentios si incorect politic e o realitate a perioadei actiunii din nuvela, ilustreaza o stare de fapt ce condamna si acuza orice forma de rasism. Inlocuiti in dialoguri termenii duri cu asazisele formule acceptate contemporane si veti izbucni in ras constatand penibilul si grotescul.
Le amintesc progresistilor cu barbi de intelepti si copilarii filosofice circumscrise ochelarilor de cal, ca printre marotele lui Mark Twain sunt cateva probleme atat de dragi lor -chestiunea „imperialismului” Americii de atunci (cu critici publice fata de razboiul din Filipine si interventia din Hawaii), drepturile civile si contestarea religiei. Toate acestea se intamplau intr-o epoca istorica in care era foarte usor sa fii linsat, la propriu, nu la figurat, sa platesti cu viata pentru cauzele sustinute.
Spre deosebire de voi, astia din spatele calculatoarelor, incendiatori si hoti de adidasi mascati, filfizoni universitari anchilozati de atata stat la caldura si mangaieri ale democratiei pe crestete infierbantate, Mark Twain stia vreo 20 de meserii ( inclusiv sa scrie mai bine si mai cu talent decat voi), a muncit si a lasat o mostenire umanitatii.
Intre timp Aventurile lui Huckleberry Finn raman o capodopera a literaturii mondiale, Jim continua sa existe ca un personaj al candorii sub opresiune, al libertatii asumate cu riscul vietii, un simbol al omului negru pe drumul recastigarii demnitatii meritate.
Voi, astia, antirasistii de facebook, progresistii de duminica dupamiaza, hipsterii iesiti din casa la miting ca la plimbarea de seara, incendiatorii faptici si filosofici de false revolutii, ce ne lasati?