O societate etica

Loading

Un prieten din lista mea de Facebook, om inteligent si educat dincolo de orice indoiala, milita ieri pentru un oras sanatos din punct de vedere etic, pentru o comunitate umana, in care dreptatea, corectitudinea, cinstea si toate valorile ce deriva din acestea sa aiba substanta unei realitati la nivelul relatiilor dintre oameni, indiferent de formele lor de manifestare si de partile implicate.

Frumos, un obiectiv nobil, un vis al unei societati ideale si, totusi …

Ne-am obisnuit sa aratam cu degetul spre cei pe care ii consideram incorecti.Ultimii ani au trezit, ca niciodata, un sentiment civic nemaiintalnit. Ne agitam cu totii si denuntam figuri din cele mai diverse, de la conducatorii mondiali din teorii conspirationiste la Dragnea cel malefic, la oamenii din partide si din mediul de afaceri, la cei din administratie, la patronul lacom si lipsit de empatie, la seful de asociatie de bloc, hot dovedit din fondul de rulment. Toti fura, mint, sunt nedrepti, incorecti, necinstiti cu noi, ceilalti, si , implicit, chiar cu ei insisi si cu rostul si statura lor de oameni.

Uitam ca lucram in institutii, sisteme de forta coercitiva sau de realizare a justitiei, in care dreptatea da zilnic rateuri si afecteaza oameni nevinovati, in timp ce vinovatii nu sunt dovediti si nedreptatea nu e reparata, in agentii si institutii guvernamentale care spoliaza fara mila, cheltuie degeaba sau fura banul public.

Uitam ca suntem implicati in uriase sisteme de productie, distributie, vanzare si realizare de profit din alterarea sanatatii oamenilor, de la puii ingrasati artificial, care lasa urme si boli in organism, la medicamente cu efecte secundare grave si ireversibile pentru semenii nostri.

Uitam ca lucram in transporturi si incalcam zi de zi reguli de circulatie sau manevra, uitam ca lucram in institutii financiare, cu instrumente rupte de orice realitate, ca crestem si scadem valori dupa orice reguli, altele decat realitatea, ca mintim si inselam pe unii, pentru ca altii sa dobandeasca mai mult peste noapte, mai multul pentru care nu au muncit vreodata.

Uitam ca suntem rai si nedrepti de mai multe ori pe zi cu cei apropiati, cu cei pe care ii iubim in restul timpului, cand nu sunt tinta propriilor nostri nervi si a propriilor noatre frustrari.

Cand ne raportam la noi si la faptele noastre gasim scuze, construim dreptatea din rationamente suficient de abstracte sa ne convina, suntem buni din cele mai inventate cauze si cu cele mai halucinante argumente. E despre noi si suntem drepti, avem dreptatea noastra insotita de doza necesara de circumstante atenuante pentru orice facem si orice gresim. Nu ne vedem complici la imense demersuri, la nedreptati sistemice si sistematice. Sunt de vina altii, nu noi, sunt vinovati ei …intotdeauna ei, cei care trebuie inlaturati, anulati, pentru ca noi sa ne simtim bine si multumiti in pielea noastra de drepti si cinstiti relativi.

O vorba romaneasca spunea ca dreptatea si punctul cel mai adanc al organului genital feminin nu le gaseste nimeni, niciodata. Nu stiu daca dreptatea exista, daca nu cumva aceste coordonate axiologice atat de clamate in spatiul public actual nu sunt decat adjuvanti si reglatori relativi si limitati.

Nu stiu cum ar fi si ar arata o societate etica. Probabil ar fi o lume in care noi nu am mai fi oameni, ar fi un univers, care nu ar mai fi al nostru. O lume perfecta nu ne poate apartine noua, care, prin definitie, suntem imperfecti.

Avem nevoie de asa ceva? Personal cred ca nu. Putem ramane in lumea noastra nedreapta, fara corectitudini absolute, dar o putem infrumuseta si perpetua cu alte lucruri -intelegere, rezerva propriilor judecati, solidaritate si generozitate sincere, ganduri bune si perspective lipsite de patima si ura.