covid-19 – Arca lui Voicu

Draga Ministerule, …

Posted on august 10, 2020august 10, 2020 by Arca lui Voicu

Draga Ministerule al Apararii Nationale,

In primul rand iti multumesc ca ai grija de mine si de romanii mei, ca te straduiesti sa ne dai sfaturi bune si folositoare pentru sanatatea noastra. Sper, de asemenea, ca ce scrie prin ziare, despre anumite afaceri facute fara masca si dezinfectant, sunt doar plasmuiri ale dusmanilor, ca bravii nostri generali si ofiteri superiori, bravul nostru personal ministerial si politicienii din varful lui sunt straini de fapte reprobabile pe buzunarul nostru.

Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri, cand te vad cu cata convingere si determinare ma indemni sa port masca, folosind exemplul minunat al ostasilor nostri de pe teatrele de operatiuni:

Soldatii poarta vesta, casca si masca pentru a se proteja de proiectile, de agenti chimici si biologici, ce sunt folositi in lupte, in conflicte armate, acolo unde un altul, dusmanul, manuieste de la distanta chestii letale, iar purtatorul echipamentului este tinta, obiectiv de neutralizat sau eliminat. Dusmanul meu, draga Ministerule, e doar o gripa zdravana cu un nume tampit (macar daca se numea virus sovietic sau taliban) iar mascuta mea e degeaba, daca se hotaraste sa ma atace, ca nu e de kevlar capabil sa umileasca glontul.

Soldatii sunt platiti pentru meseria pe care si-o fac (in caz de conflict armat, platiti in plus). Ei poarta casca, vesta si masca pentru ca iau bani sa faca anumite lucruri, pentru care toate astea sunt indispensabile. Pentru ca eu am stat in casa, pentru ca am fost restrictionat sa ma misc, pentru ca am masca si a trebuit sa imi limitez efortul, tanti economia s-a suparat si a omorat multe firme, lasand sute de mii orfani someri, oameni care in curand nu vor mai avea dupa ce sa traiasca, daramite dupa ce sa poarte masca.

Soldatii si-au asumat, in deplina cunostinta de cauza, un statut, riscuri multiple, specifice carierei si traiului de militar. Tot ei au fost recrutati dintre cei mai voinici, mai sanatosi, iar greutatea serviciului lor se reflecta in varsta mult prea frageda de pensionare. Eu, draga Ministerule, sunt mai slab, poate bolnav, poate cu dificultati de respiratie, poate pur si simplu ipohondru si claustrofob si nu ma voi putea ridica niciodata la nivelul celor cu vesta, casca si masca la 45 de grade Celsius. Pe de alta parte, nici nu ma trage inima sa fiu ca ei, stiind ca ma asteapta inca zeci de ani de munca in umila mea conditie, pana la o pensie scurta tare, pentru care e foarte probabil sa platesc mai mult decat sa primesc.

Soldatii, la fel ca nenea chirurgul, ca nenea vopsitorul sau nenea cu dezinsectia de la scara blocului, sunt antrenati, de voie de nevoie, ca o conditie a exercitarii unei meserii. Eu, draga Ministerule, scriu, muncesc la calculator, conduc masina, o repar, chircit pe sub ea, sap cartofii si varza pe camp. Imi cer scuze, ca nu m-am gandit pana acum sa ma antrenez din timp cu masca pe figura, sa fiu si eu brav si aratos, mascat cu sapa in mana, cu tubulara de 10 sau cu mapa sub brat.

Imi cer scuze, draga Ministerule, daca nu voi putea sa ma ridic la asteptarile tale. Te rog sa ma ierti si sa nu ma pedepsesti prea rau cu nenea ala de la Interne, prieten cu niste unii de la care aud manele in fiecare seara, de nu mai stiu daca e priveghi sau parastas in alerta, ba, mai mult, poate imi faci un amar de bine si vorbesti cu suratele de la Finante si Economie sa faca ceva sa nu se mai duca viata si traiul meu la vale, sa pot sa muncesc si eu si sa am siguranta painii de maine si poimaine.

Poate in drum te intalnesti cu nasa de la Transporturi si ii amintesti ca drumurile s-au stricat ele singure si trebuie reparate, ca nu te-ai jucat tu de-a bombardamentul pe ele. In caz ca o vezi pe aia mica de la Educatie, spune-i ca o liota de copii s-ar duce la scoala si ca ar fi foarte protejati de virusuri si bacterii daca ar mai repara cate un grup sanitar si ar mai varui cate un perete, ca prea sta sa le cada in cap.

La baba aia de Cultura nu are rost sa ii transmiti nimic, si asa nu va intalniti, ca e probabil moarta si ingropata pe undeva, in vreun capitol de lege bugetara.

Inca o chestie, daca o vezi pe milfa aia de isi spune Ministerul Sanatatii, spune-i ca a cam scumpit tarifele si presteaza prost tare pentru cati bani cere, de au ajuns clientii sa caute altele, pe centura pe la Viena sau Berlin.

Nu vrem si nu vom fi partasi la puscaria voastra!

Posted on iulie 16, 2020iulie 19, 2020 by Arca lui Voicu

Astia care muriti de frica covid-ului …stati dracu’-n case, cum ati facut-o si pana acum. E dreptul si libertatea voastra sa faceti asta.

Prelungiti-va carantina toata viata, daca vreti, purtati doua, trei masti, nu una, dezinfectati mainile in fiecare minut, scuipati in san si faceti cruce cand vedeti o terasa, un bar, un restaurant, un spectacol si faceti un ocol de juma’ de kilometru, numarati mortii si bolnavii de covid, bagati-i si pe altii la numaratoare … NUMAI LASATI-NE PE NOI CEILALTI, „PROSTI” SI „INCONSTIENTI” CUM SUNTEM, SA NE TRAIM VIATA SI SA NE BUCURAM DE LIBERTATEA FIREASCA, LA CARE AVEM DREPTUL CA OAMENI.

Repetati-va mantrele panicarde si povestile horror cat vreti si cat va place, incercati sa va conservati viata nenorocita, in panica si ipohondrie, dar nu insistati sa ne schimbati modul de viata la care avem dreptul fundamental sa aspiram si sa il traim.

Noi poate vom crapa sau nu de covid dar voi, chiar daca veti crapa sau nu de boala sau de frica ei, aveti certitudinea unei vieti de sobolani la umbra, retrasi dupa zidurile de teama si disperare, pe care voi vi le construiti singuri in fiecare zi.

Nu vrem si nu vom fi partasi la puscaria voastra, construita din paranoia voastra si demersurile unor psihopati, pe care ati ajuns sa ii iubiti. Ramaneti cu sindromul vostru Stockholm si bucurati-va de perversitatea situatiei in care singuri va complaceti, sadomasochisti sanitari !

Cea mai frumoasă Înviere

Posted on aprilie 4, 2020iulie 19, 2020 by Arca lui Voicu

Pentru mine Invierea din anul 2020 va fi un exercitiu de normalitate imbracat in lucrurile anormale, ale unei situatii cel putin ciudata prin ostilitatea ei aparenta.

Voi pleca spre cimitir aproape de miezul noptii, asa cum am facut-o de zeci de ori pana acum. Nu vreau si nu concep ca Invierea sa ma prinda rupt de bunica, de toti ai mei dragi si buni adormiti in veac, de ceea ce sunt eu insumi si de tot ceea ce as putea fi. Voi aprinde, ca in fiecare an, candelele. Lumina se va revarsa peste mine si peste ei, vom fi din nou impreuna, umar langa umar, mereu aceiasi.

Ma voi aseza, ca de obicei, langa crucea bunicului, asteptand cu sfiala inceputul misterului. Il voi vedea cu bucurie atunci cand vitraliul Sfantului Altar se va fi luminat.

Atunci voi sti ca Hristos a inviat, ca Lumina lumii transcede planurile, ca e viu pentru vii si pentru morti, ca imi umple cu slava lui sinele, ca imi lumineaza sufletul prea plin de greutatea prezentului, de alinarea si imbratisarea celor plecati la El. Ne vom bucura impreuna, eu , cel ramas, si ei, cei calatori intre pamant si cer.

Voi ramane tacut, cu o lumanare plapanda in mana, cheie si nadejde a promisiunii Cerurilor preacurate si preainaltate.

Alaturi de mine, la distanta sociala acceptata (ce expresie ironica si efemera pentru ceva ce inseamna fundamental impreuna) vor fi vecinii, prietenii, semenii mei, fiecare veniti la dragii lor, un sat intreg suspendat intre pamant si cer pe o coasta abrupta ca drumul spre Pacea si Mantuirea Dumnezeirii. Alaturi de mine, in jocul de lumini si umbre al cimitirului reinviat, va sta Hristos si ceata ingerilor, in calda imbratisare incorecta medical si politic.

Va fi cea mai frumoasa Inviere intr-o viata de om pentru ca, in spatiul atat de mic dintre viata si iluzia mortii, Hristos va sadi Speranta si va aduce Alinarea.