La moartea tovarășului Iosif Vissarionovici Stalin

Loading

O seara de joi, un inceput inghetat si umed in acelasi timp, de primavara. Suntem in anul 1953. Din casa familiei Dragan de pe strada Vanatorilor rasuna vesele acorduri de pian, insotite de voci binecunoscute in urbea prafuita si semiadormita, unde nu se intampla nimic si fiecare se cunoaste cu fiecare. Cate un trecator pe caldaramul cu gheata, parca nesfarsit, ce duce spre Deva, se mai opreste din cand in cand in fata intrarii cu porti trainice si stalpi de piatra, privind la fereastra salonului mare, luminat electric.

Poate ii trece un zambet fugar gandind la adunarea vesela si trista in acelasi timp, care se straduieste in fiecare joi a saptamanii sa isi regaseasca sensurile pierdute in zorii democratiei populare, in jurul pianinei cu clape autentice de fildes, adusa la apusul veacului trecut tocmai de la Viena. Toata lumea stie ca daca e joi, nu e numai zi de targ la Brad, ci e si serata muzicala la capitanul Dragan acasa, eroul cu care se mandreste toata suflarea Baitei si Hartaganiului, cel care s-a intors cu Unirea, pe un cal alb, decorat de Maria Sa Ferdinand pentru vitejia din Triunghiul Mortii si pentru ostenelile la Reintregire. Alaturi de el, de ani buni, sta Eliza, fiica tehnicianului Deak, cel venit aici inainte sa existe Romanie sau Mica pe aceste plaiuri, tocmai din indepartata Cehie, pentru a pune umarul la exploatarile miniere mandrie ale unui Imperiu.

In fiecare joi aici se aduna profesori de la gimnaziul roman, fosti functionari de la Mica deveniti necorespunzatori prin conditie si competenta cand lupta de clasa a devenit mai importanta si un necalificat cu patru clase ocupa biroul directorului general, acolo unde statea Sieber, Ambrusch sau Gigurtu. Sunt oameni care au inteles, incearca sa ierte, sa isi regaseasca sensurile intr-o comunitate intoarsa cu susul in jos de ceva vreme. Sunt oameni care nu inteleg, insa, sa renunte la portia de cultura, de umanitate si de prietenie, care ii leaga saptamanal.
Treptat, acordurile pianinei se sting. Infrigurati si cu timiditatea calatorului care purcede la drum in noapte, pe rand, pana spre miezul noptii isi fac curaj si se indreapta spre casa, cu urari scurte, soptite, dar cu bucuria timpului petrecut in suflet.

Trec ceasurile noptii si in dimineata mohorata de a doua zi se aud pumni si picioare in poarta, strigate ragusite de haidamaci asmutiti. Buimac, domnul Dragan se grabeste pe treptele pridvorului. Deschide si priveste mirat la aratarea imensa si burdihanoasa cu haina de piele si sapca asisderea:

-Deschide banditule! Securitatea! A murit tovarasul Stalin si voi ati chefuit azinoapte de bucurie? Fire-ati ai dracu’ de lepadaturi burgheze!

Am consemnat din povestile copilariei mele, pentru ca voi, bradeni, atati cati mai sunteti, sa nu uitati.