Femeia ca manifest politic, pentru o nouă societate!

Loading

Divele unei epoci a ratacirilor ideologice, a paradoxurilor sentimentelor extreme, a dragostei si razboiului, a libertatii exprimate in maniera paroxistica, revolutionara si demolatoare. Femeia prezentului, libera si libertina, eliberata de conventii si tabuuri, mereu in cautarea unor sensuri ale propriei definitii, determinata spre o permanenta reinventare …uneori doar de dragul drumului spre aceasta, isi gaseste inceputurile intr-o generatie ambigua si contradictorie, oarecum nevrotica in permanentul razboi cu reconstruirea valorilor.

Machiajul puternic, nefiresc parca, ferm pana la violenta, este platosa si manifest politic peste interiorul sufletului sfasiat intre acceptare si revolta. O femeie deconstructivista se nastea din haosul unei societati scufundata in prea multe intrebari si sofisme. Rezultatul il stim, il vedem azi, fara a fi lamuriti daca a fost bine sau a fost rau. Ceea ce stim cu certitudine e ca, de la Edith Piaf, Marlene Dietrich sau Maria Tanase, idealul feminin s-a modificat profund, femeia unui secol a inlocuit femeia unor mii de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *