O adolescenta numita Romania

Loading

Romania mea implineste in curand un veac si un anisor iar clasa politica romaneasca e pe masura tineretii si exuberantei patriei. Modul ei de exprimare nu lasa loc de interpretari:

PSD-ul a produs o multime de indivizi cu limbaj trivial sau idei sugubete, de natura sa ii terfeleasca imaginea. Codrin, Olguta, Serban pentru care lanterna telefonului consuma minute, dilaul cu mitraliera sau ministra ingenua cu replici din Marie Antoinette sunt doar exemple de judecata si exprimare din strafundurile pietei Obor sau autobazei Steagu’ Rosu.

Opozitia nu se lasa mai prejos si a produs un slogan abject, devenit motiv de psihoza, de obsesie nationala, cu valente de clivaj social, inscriptionat oficial, festiv si monumental pe placute suedeze. Alternativa la grobianismul pesedist e vulgaritatea pentru curatarea societatii, curatare prin murdarire, desigur, precum in filosofiile antice ale coborarii in infern si renastere in lumina campiilor elisee.

Mai nou, traim cu totii aventura pandemica, prilej de defulare a tuturor angoaselor acumulate intr-o istorie contradictorie, cu parcurs dezechilibrat, osciland intre disperare si revolta.

Ne extaziem in fata performantelor inexistente ale unui presedinte obtuz, inert si insipid, pentru ca a doua zi sa traim dezamagirea lui Danila Prepeleac, plecat la targul UE cu o pereche de boi si intors cu o punga goala in buzunare sparte de prea multe sperante.

Dar …ca niciodata in istoria tanara a unitatii noastre de 100 de ani, suntem sfasiati in doua de propriile spaime si fantasme, de lupta cu noi insine si pentru o dreptate reinventata permanent, in functie de porniri si interese de moment.

Dincolo de subiectele disputelor zilnice, pesedisti sau #rezistenti,  martori ai lui Covid sau luptatori pentru libertate, practicam zilnic acelasi trafic de influenta si aceeasi dare de mita cotidiene, instinctual, benevol si fara bariera morala sesizabila, in permanenta cautare de siguranta, scurtaturi sau situatii comode pentru propriile noastre vieti. Ne exersam indoiala fundamentala in legatura cu orice valoare morala proiectata asupra noastra si ne rezolvam conflictele prin ascundere sub pres sau anonimatul diluant si cameleonic al pierderii in multime.

Dam mita desi doctorii au ajuns sa tremure de spaima consecintelor. La randul lor o iau cu pofta patologica, uzitand de cele mai ingenioase tertipuri. Facem cadouri cui trebuie si atunci cand trebuie, transformand sensurile zilelor importante din viata omului, pentru cele mai curioase motive. Si cel care da si care primeste inveleste mai apoi continutul axiologic al faptelor in cele mai diverse si solide motive.
In acelasi timp suntem campionii purismelor morale, inchizitori nemilosi cu cei din jur, vedem nedreptatea si necinstea la altii in cel mai dezbracat mod de orice circumstante atenuante, ne impartim in tabere si ne anatemizam unii pe ceilalti cu voluptate iacobina, ca niste psihopati justitiari.

Ura si divizarea ce decurg din conflictele dualitatii propriilor fiinte le proiectam spre grupuri si categorii, ne fac sa impartim societatea si sa hranim antagonismele. Romania de 101 ani ne regaseste cu dezechilibrele interioare si paradoxurile specifice unor varste cu mult mai fragede. Prin insumarea indivizilor, Romania sufera de adolescenta intarziata si este departe de echilibrul care sa ii confere vigoarea si soliditatea unei societati functionale.

De ce? Pentru ca asa suntem noi si ar fi bine sa ne impacam cu ceea ce suntem pentru a putea creste mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *