Autor: Arca lui Voicu

Iubiti-mi cuvantul, iertati-mi ipocrizia

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Candva, o persoana draga mie mi-a spus cu durere autentica si nedisimulata: „esti cineva pe Facebook sau la ziar si cu totul altcineva in realitate”. Pastrez inca vocea ei cu disperare si manie in minte, dar am uitat revolta apriga ce ma cuprinsese la auzul acestor cuvinte.
Intotdeauna confruntati cu adevaruri dure si exprimate transant, avem nevoia imediata a negarii absolute, a reactiei impotriva, a raspunsului gregar si fara argumente gandite.
… dar intrebarile fundamentale raman,  la fel si nevoia de a ma explica pe mine insumi, de a-mi dezvalui in taina introspectiei adevaratul chip interior, adevaratul mecanism, ce cuprinde amintiri devenite frustrari si obsesii invelite in puful alinator al orgoliilor sau iluziilor neasumate nicicand cu adevaruri, al viselor spre care tind cu slabiciunea si sovaiala celui mereu corigent la fiecare lectie a vietii.

Chiar asa, de ce sunt unul sau altul dupa cum locul in care ma situez, ideea pe care o exprim, cel sau cea care ma aude, cei multi sau putini care ma citesc imi schimba chipul mereu si mereu, fara noima si certitudine? Cine sunt eu, de fapt, cel adevarat, cel autentic, cel aievea?

Nu stiu daca sunt vreun unic si original, vreo creatura rara de cameleon cu creier suficient sa va scrie, probabil ca realitatea e departe de asa ceva, posibil sa fie multi asemeni mie.
Habar nu am si nu dispun de intelepciunea necesara sa inteleg daca e despre mine sau despre o intreaga specie rastignita in ipocrizie si paradox, dar, cu precautie, as prefera sa ma numesc pe mine insumi, sa imi asum aceste randuri ca fiind despre mine. E mai usor si mai sigur si mai asumat si mai sincer sa vorbesti despre propria nesinceritate, sau, poate, este, pur si simplu, inca o cale ipocrita de deșertare a preaplinului adunat in ascunzisul de umbra al sufletului, sub un pretext inaltator si salvator in aparenta.

O fac?

Am negat cu vehementa si cu revolta autentica a celui atacat in orgoliul sau orb, cu propria oglinda facuta tandari. Am mintit, de fapt m-am mintit pe mine pentru o clipa doar …apoi mi-am recunoscut intr-o taina absoluta si perfida: spunea adevarul, vazuse   cameleonul schimbandu-si culoarea solzoasa, cand rece, cand calda.
O faceam cu patos, o faceam cu debordanta teribila, o faceam pentru ca asa simteam ca trebuie, pentru a-mi salva parerile despre mine, visele si aspiratiile indreptatite sau nu. O faceam atat de natural, atat de firesc incat eram doar eu pe pietroiul ars de soare al marturisirilor publice si tot eu sub bolta jilava si umbroasa, in intimitatea protectoare nevazuta si neauzita de cei multi, zarita de putinii cu care imi imparteam spatiul restrans al existentei.

De ce o fac?

Probabil pentru ca exista o diferenta dar si o conditionare remarcabila intre ceea ce sunt si ceea ce aspir sa fiu, intre realitatea despre mine perceputa intim si visele transformate in armuri sub ciocanul conventiilor sociale.
Imi doresc sa fiu, port germenii proiectiei propriului vis, plamadit cu propria vointa, astept si doresc mult, adun putinul macinat de sovaieli, de abdicari si temeri, port povara renuntarilor. Cuvantul scris sau rostit ma rupe de conditia reala si ma transpune acolo unde, prin insasi natura sa, este rostul exprimarii lui -idee, vointa, germen si potential al actiunii concrete. Sunt eu prin cuvant, sunt cuvantul insusi, acea punte mereu efemera si mereu concreta de la gand la gest, de la idee la actiune.
Nu cred ca imi ascund preaputinul ci imi afirm preamultul aspiratiilor si dorintelor pana acolo unde nu ma mai recunosc si nu ma mai deosebesc pe mine, cel adevarat, de celalalt mine, care ma doresc a fi. Astfel imi traiesc paradoxul, hranindu-ma din cuvinte, care, la randul lor, se hranesc din visele si reflexele sufletului meu, un nesfarsit sarpe Ouroboros, ce se autodevoreaza mereu si mereu.

Inspre ce ma indrept?

Fugind din Roma pentru a nu fi supus martiriului, Petru l-a intalnit pe Iisus pe Calea Appiana. Patruns de mirare si teama, cel care ii propovaduia cuvintele dar refuzase sa isi asume martiriul consecintelor acestora, l-a intrebat:

–Quo vadis Domine? Incotro te indrepti, Doamne?
–Romam eo iterum crucifigi! Ma duc la Roma sa ma rastignesc din nou.

Incerc sa imi inchipui rusinea si descumpanirea lui Petru in fata cuvantului, durerea si ravasirea sufleteasca ale aceluia care descoperise cat de mic era in comparatie cu ce rostise deunazi, ale aceluia care refuzase martiriul desi vorbise in numele lui.
Petru a inteles si s-a intors, acceptand, in sfarsit, sa se ridice la inaltimea a ceea ce propovaduia, pentru ca raiul si solutia finala a tuturor dilemelor sale nu putea fi decat asumarea si trairea deplina a cuvantului rostit, a adevarului daruit celorlalti.

Probabil aceasta este si solutia mea, a multilor sau putinilor cameleoni sau serpi mitologici, schimbandu-si culorile si devorandu-se pe ei insisi, pentru a merge mereu inainte pe cararea propriului sine.
Vise, aspiratii, dorinte eliberate in eter prin cuvant raman undeva si asteapta implinire tocmai de acolo de unde au pornit, iar ca sa desavarsesti ce ai inceput rostind, iti trebuie mereu curaj si nevointa, harnicie si rabdare cu tine si cu cei care te privesc savarsind cu gandul, vorba si fapta.

Imi dau seama ca durerea acelei fiinte dragi, care imi rostise cu disperare reprosul, nu era atat despre cat de ipocrit pot fi, ci, mai ales, despre cat de mult si-ar fi dorit sa pot ajunge la inaltimea cuvintelor rostite de mine. Nu era despre rezultatul abdicarii si renuntarilor pe puntea de la cuvant la fapta, ci despre indemnul sa ma apropii de ceea ce rosteam frumos si bine, caci in lipsa imboldului si a vointei de a materializa binele si frumosul din vorbe spuse, nu ramane decat ipocrizia ca unica si funesta realitate

Sa fiu si sa fim mai harnici pe dinauntru, sa fiu si sa fim mai aproape de ce spunem, de ce ne dorim sa savarsim, sa nu mai fiu, sa nu mai fim ipocriti.

Dolens veritas, sero adinvenit …

Lege si dragoste

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

La inceputul societatii umane a fost legea -implacabila, dreapta, necrutatoare, dupa chipul si asemanarea oamenilor si vremurilor, dupa agoniseala experientei si modelarea necesitatilor. Dumnezei cruzi si nemilosi cercetau sufletul si soarta omului si a lumii, asta pana cand …

 

…un tamplar charismatic, nascut in Betleemul Iudeii a venit si a spus altceva: deasupra legii si in sinele ei, peste tot si peste toate create, vazute si nevazute dainuieste un singur principiu, universal si suficient -dragostea.

O intamplare ciudata si nemaiintalnita pe parcursul istoriei milenare a unui popor ce isi facuse din pazirea legii un scop, un eveniment zguduitor, egal cu o revolutie de natura sa ravaseasca toate adevarurile emise pana atunci, sa modifice natura si substanta divinitatii insasi, toate acestea se intamplau prin vorbele celui care aruncase o imensa provocare insusi fundamentului lumii: „sa ne iubim unii pe altii, caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste, este nascut din Dumnezeu, si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste, nu a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste” (Ioan, capitolul 4, versetele 7-8).

 

Cata schimbare, de la Dumnezeul Savaot, al istoriei si ostirilor regilor din casa lui David, la Dumnezeul dragostei, cat radicalism impotriva logicii fundamentale a unei societati pietrificata in minte si inima …Va inchipuiti cata spaima aduceau aceste cuvinte fariseilor si saducheilor Sanhedrinului, cand natura Dumnezeului lor devenea reformulata in termeni care ii transforma pe ei insisi in inutili?

 

Totul era altceva si altcumva din acel moment.

 

Legea stim bine cum sa o definim, e un ansamblu de norme si reguli, care reglementeaza relatiile dintre diferitele entitati componente ale societatii. Ea e un rezultat cognitiv adecvat experientei si necesitatii sociale, mereu in schimbare si transformare. Nimic nou de la inceputul istoriei, nimic interesant.

 

Dar haideti sa incercam sa definim Dragostea. Putem? E de o mie de ori mai greu, e infinit mai complicat, desi o simtim si este mai reala si mai prezenta in viata noastra, suntem mai constienti de ea decat de orice altceva.

 

Dragostea e un sentiment, tocmai pentru ca o simtim mereu si mereu, iar lipsa ei ne lasa o senzatie de goliciune, de lipsa a intregului, dureroasa si de nerezolvat altcumva decat prin dragoste. Nu mai suntem noi, in stare de echilibru si fericire fara ea.

 

Dragostea e ceva exterior noua, desi salasluieste in noi. Nu face parte din fiinta noastra materiala, din instinctele si determinarile noastre functionale, ne inconjoara, intra si ne stapaneste interiorul, sinele -minte si suflet.

 

Dragostea este energie, pentru ca noi toti si totul, intr-o definitie redusa la bazele fizicii si chimiei suntem energie, de la forme condensate, cu aspect si functie materiala, la forme eterice, mai usor sau mai greu perceptibile.

 

Dragostea este armonie, creatie si constructie. O simtim pentru cei din jurul nostru, ne echilibram pe noi prin ceilalti, pe care ii iubim, dezvoltam relatii si legaturi acolo unde mintea noastra nu banuie si nu poate spera, ne reconstruim permanent sau ne salvam prin ea, dam viata si nastere, eliminam raul si negativul existentei, reamenajam haosul eliminand contradictiile si impacand contrariile.

Facem toate astea noi, in mod constient, ca un proces logic al mintii? Nu, niciodata, pentru ca mintea noastra, care fabrica deciziile faptelor bune, inainte de a face lucrul asta primeste dragostea din afara. De unde? Nu stiu, probabil de acolo de unde ea exista, din ubicuitatea aceea care ne face sa simtim ca dragostea ne inconjoara pretutindeni.

 

Dragostea e o permanenta miscare si transformare, un râu de energie imens. O simtim cum ne atinge sufletele, cum ne modeleaza logica si actiunile, cum ne patrunde si ne electrizeaza trupul, cum misca lucrurile, faptele si evenimentele spre implinirea ei.

 

Dragostea este altruism pana la renuntarea de sine. Odata intrati sub puterea ei nu ne mai apartinem, nu mai putem avea egoisme si egocentrisme, posesii si rezerve asupra celor spre care o revarsam din suflet.

„In dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita izgoneste frica” (Ioan, capitolul 4, versetul 18). Teama, impuls si instinct primar, ce tine de materialitatea noastra, cu scopul protejarii ei, se opreste la punctul in care dragostea ne atinge. De acolo nu ne temem pentru ca dragostea a trecut si ne-a invins logica de baza a propriei conservari si orice proiectie egoista spre sine.De acolo apartinem dragostei ce ne poarta spre celalalt. La fel se intampla cu rusinea, pentru ca dragostea adevarata nu ne poate rusina. Exista o teama de moartea in efigie, de distrugerea reputatiei, care tot o forma a sinelui este, dar mai rezista ea atunci cand dragostea ne cuprinde sufletul? Gura lumii, energia negativa aruncata spre dragoste de gandurile si vorbele rele ale celor neatinsi de ea, e o amenintare asupra reputatiei si sinelui astfel definit. Totusi, aflat deja sub legea iubirii, acesta a depasit etapa fricii, iar teama de parerile negative din jur nu il mai poate atinge.

 

Exista dragoste nedreapta sau interzisa?

Bineinteles, avem cu totii un set de valori unanim acceptate, care ne conduc viata in ansamblu. Poate exista dragoste impotriva acestora?

Si valorile noastre convenite, si dragostea au rolul prezervarii noastre colective, al protectiei in comunitate si in relatiile dintre noi, aduna, pun in armonie, creeaza legaturi si implinesc binele necesar existentei noastre impreuna si, cel mai important, nu savarsesc raul si distrugerea. Orice are ca efect acest din urma lucru nu poate deveni valoare si nu poate fi dragoste. Dragostea exista ca atare pretutindeni unde binele si viata se naste si infloreste iar raul si distrugerea lumii e doar rezultatul lipsei acesteia. Prin urmare, nu poate exista dragoste nedreapta sau interzisa pentru ca dreptatea si adevarul ii sunt intrinseci si se obiectiveaza in creatie. Orice vatama binele, chiar in numele dragostei, nu e iubire, e amagire si impostura a dragostei.

 

„Dati-i cezarului ce este al cezarului si lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Marcu, capitolul 12, versetul 17).

Cat de frumoasa si de limpede definitie a relatiei dintre lege si dragoste, cat de completa si neechivoca …

 

Dragostea nu exclude legea oamenilor, nu o neaga. Rezultat al mintii, al cugetului, legea plateste permanent tribut nivelului gandirii oamenilor si necesitatilor convietuirii si ordinii dintre ei. Ea contine dragostea in masura, in care in societate nu actioneaza principiile contrare, ale raului egoismului, orgoliilor nesatisfacute, cupiditatii si frivolitatii excesive, ale patologiei mintii si sufletului. Da, suntem constienti ca acestea exista, ca energii negative incearca mereu si mereu sa distruga ceea ce dragostea construieste, intr-un perpetuu si natural conflict. Intr-o logica fizica elementara, energiile de joasa frecventa, cu tendinta de precipitare si materialitate, anuleaza, prin insasi conditia lor, energiile de frecventa inalta si dintre acestea, pe cea mai de sus, vibratia pozitiva suprema -dragostea.

Legea trebuie sa gestioneze acest lucru in permanenta si e nevoita, nu odata, sa raspunda raului cu rau, ca singura solutie practica, dar nu intotdeauna morala.

De ce nu morala? Pentru ca singura moralitate e in dragoste, care, cum am mai spus deja si se vede cu forta evidentei, e Dumnezeu insusi, iar numele lui este mila, empatia, intelegerea si, invariabil, iertarea, pentru ca fiecare sa se reintegreze in armonia dragostei.

 

Dragostea e deasupra legii oamenilor. Aceasta din urma trebuie sa o urmeze, sa fie imbibata de iubire in logica ei. Concluziile ei ar trebui sa reflecte sensul binelui savarsit in si prin dragoste, iar actul justitiei umane sa implineasca iubirea.

 

Se intampla asa? Uneori da, alteori nu. Legea si actiunea ei se desfasoara prin oameni mai mult sau mai putin atinsi de dragoste, in ale caror suflete, dragostea e mai mult sau mai putin prezenta, o chestiune, pana la urma, de intamplare sau destin, in antagonia vesnica dintre aceasta si raul din lume.

 

Dar noi, oamenii, cum ne raportam la toate astea, cum respectam ceea ce este regula si primim, traim si mai apoi implinim ceea ce este dragoste?

 

Am doar un raspuns al meu, pentru mine, gasit prea tarziu, dupa rataciri si amagiri de decenii, al caror epilog a fost durerea ce m-a indreptat sa aflu adevarul …adevarul meu, nu al vostru, nu unul universal valabil, imuabil si incontestabil. De aceea, finalul nu poate fi decat o marturisire personala:

 

Cautati mai putin litera legii si traiti mai mult in dragoste. Deschideti inimile fara teama si lasati-o sa va atinga, sa va patrunda si sa va rascoleasca, lasati-va ravasiti de ceea ce simtiti atunci cand isi face loc in voi, fara teama ca va veti pierde controlul asupra ce sunteti. Nu puteti fi decat ai dragostei si pentru dragoste, nu puteti decat sa ii apartineti, sa fiti parte din intregul ei iar atunci cand acest lucru se va intampla veti trai o bucurie si un bine imens, imposibil de pus in cuvinte. Va veti deschide aripi nevazute si va veti ridica, vibrand dimpreuna cu intregul, spre inaltimile vazduhului, veti simti in fiecare celula emotia si binecuvantarea iubirii. Nu veti mai fi oameni in trecere, cu destine chinuite si implacabile in tristete, veti fi vesnici, in dragoste.

Arogant, cu trabuc

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

A sosit momentul maximei arogante. Si asa poza cu trabucul aparuta prin presa i-a enervat pe unii, e numai bun momentul sa ii adaug si text pe masura.

Al vostru egocentrist si infatuat, hater si manipulator, va explica ce si cum cu tigarile alea imense si dolofane, care aduc cu un falus afro-american.

Daca nu stiati cumva, va zic eu -trabucul se face din foi, de pe care, in prealabil, sunt desprinse nervurile frunzei de tutun. Tigarile se fac din frunza tocata fara discernamant, cu nervuri cu tot. Care e diferenta? In frunza plantei de tutun, nicotina se concentreaza in proportie covarsitoare in nervuri. Astfel, un trabuc mare ajunge sa contina 8-14 miligrame de nicotina iar o tigara de la 6 miligrame (paiele alea subtiri) pana la 20 (alea fara filtru, de le simti in varful creierului si pe cerebel si in urechi).

Am ajuns la partea aia faina, cu nicotina, o chestie buclucasa, care produce reactii misto. Sa vedem si cum actioneaza -un site serios, psycovery.ro zice asa:
„Expunerea in mod repetat la nicotina are ca efect cresterea cantitatii receptorilor alfa-4 si beta-2 de la nivelul cerebelului si trunchiului cerebral, crescand astfel necesarul de nicotina pentru acelasi efect  (toleranta). Ca urmare, caile neuronale in care sunt implicati receptorii nicotinici nu mai raspund la cantitati normale de acetilcolina, devenind inactive in absenta nicotinei (sevraj).
…
Nicotina inhalata ajunge in creier in 7 secunde, producand aproape instantaneu efecte. Este unica in raport cu cele mai multe substante psihoactive, in doze mici fiind un drog stimulant iar in doze mari, unul sedativ-analgezic (stimuleaza activitatea sistemelor serotoninergice si opiaceice).”

Adica, mai pe romaneste, te excita in draci, te activeaza, apoi te adoarme, tie iti place, repeti faza pana acolo unde devii dependent de joaca asta. E super, recunosc ca imi place si iubesc chestia asta pana acolo unde nu mai dau doi bani pe celelalte zeci de alte substante ce ma ameninta sa imi faca praf rinichii, arterele, inima, plamanii, sa ma pricopseasca dupa o vreme cu un cancer sau cu o gaura mare in piept, sa mor tremurat si sufocat.

Bun, dar de ce imi place mie trabucul? Pai pentru o chestie foarte simpla: pana fumez un trabuc trece un ceas de vreme, timp in care as baga 4-5 tigari.

Hopa! 14 miligrame de nicotina in loc de 80-100 de ars! …e ceva, deci cand am aprins trabucul se cheama ca sunt mai responsabil cu mine si cu chinuitele mele organe interne, decat atunci cand sudez tigarile ca apucatul.

Asa e si cu informatia asta, care intra in noi non-stop. E tot un fel de nicotina misto, care se joaca in creier, produce senzatii si creeaza dependenta.

Putem sa o luam la tigara -tocata si amestecata cu nervurile frunzei, sau o putem lua la trabuc -sa ii scoatem ce are mai ametitor si mai nociv, sa selectam foile, sa o maturam cu whisky-ul sau coniacul propriei constiinte, sa o uscam cu logica si ratiune si sa o consumam pe indelete, cum si cand vrem noi, fara sa ne grabim si sa uitam cat am consumat.

Cei care iau informatia nemestecata si o cred, care doar posteaza opiniile altora fara sa si-o formeze sau chiar sa o scrie pe a lor, fara sa lase dovada ca au gandit ceva cu mintea proprie, sunt exact fumatorii de tigari. Vor uita cate au fumat, le vor suda tot mai repede, se vor excita rudimentar si vor deveni captivii nicotinei ideilor altora.

Infatuatii cu trabuc o fac mai cu discernamant, se arunca constient si controlat, cat de cat, in prapastia asta, au timp si pentru ei, pentru reflectia proprie in pauzele dintre doua fumuri. Parafrazand filfizonul universal si atemporal …este ca e mai tare?

Asadar, imi place sa citesc, sa ma informez, sa scriu dupa ce am gandit si am judecat si sa fumez trabuc. Putin imi pasa daca cel care ma priveste, sau chiar ma citeste, ma considera arogant. Uneori adevarurile sunt dureroase iar tonul meu nu e nici pe departe impaciuitor, capacitatea mea de blandete e minima, uneori spre deloc …si nu imi pasa, va servesc adevarul meu, asa cum il vad eu, iar voi ati face mai bine sa il disecati, sa il contraziceti, sa dati cu el de pamant si sa il faceti praf daca trebuie si considerati astfel.

Vom fuma impreuna, fiecare trabucul lui.

Daca poti lega cu sarma, pentru ce sa pui surub?

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Daca poti lega cu sarma, pentru ce sa pui surub? -o vorba romaneasca, ironica si taioasa precum ii sta bine unui popor mucalit, ne duce cu gandul la aceia care, departe de a fi mesteri adevarati, din saracie, nestiinta sau superficialitate, prefera sa carpeasca un lucru, in loc sa il repare cu adevarat. Rezultatul va fi exact diferenta dintre surub si sarma, dintre temeinicie, durabilitate si eficienta, pe de o parte, si provizorat si paguba, pe de alta. Ieri vorba asta s-a adeverit si, daca nu ne-ar veni sa plangem, ar fi chiar de ras.

Spitalul Foisor e un centru medical de excelenta al Romaniei in materie de ortopedie si traumatologie, adica locul acela in care bolnavii cu leziuni grave, accidentatii ajung ca o ultima varianta, cu o ultima speranta la viata iar aceasta, nu de putine ori, se si implineste. In varful unui sistem medical si de urgenta, Foisorul nu prea are cu ce sa fie inlocuit daca, Doamne fereste, ar fi sa nu isi mai indeplineasca menirea de baza. Accidentatii grav ar ramane descoperiti, o sansa si o optiune esentiala pentru viata lor ar ramane irosita.

Nu, nu este un exercitiu de imaginatie, nu e un scenariu apocaliptic, e o realitate intamplata ieri. Ordine pe repede si pe panica, o evacuare inceputa dupamiaza si continuata seara tarziu, incurcatura logistica, bolnavi operati de o zi si transportati te miri unde sau trimisi acasa, nervi, suferinta, proteste -Spitalul Foisor nu mai exista pentru scopul sau, ci doar ca unitate medicala suport covid.

La fel cum tovarasul Nicolae Ceausescu facea un gest cu mana si disparea un cartier de case, domnii Arafat si Voiculescu au dat ordine de pe o ora pe alta si a disparut un centru de excelenta al medicinei, o componenta indispensabila a unui sistem si asa subred, dar atat de necesar.

Urgenta, nu mai sunt paturi cu oxigen si paturi ATI! Nu mai conteaza ca accidentele tot asa se vor produce, sau poate chiar se vor inmulti in perioada urmatoare, ca vor exista cazuri extreme, in care vieti de oameni vor fi in joc. Sa folosim in batalia cu pandemia tot ce a mai ramas!

E disperare mare, sunt bolnavi de covid, care au nevoie de interventii medicale extreme, sunt oameni a caror viata e in joc si nu mai avem paturi ATI.

Cum nu mai avem?

Pandemia a inceput de un an de zile, suntem un stat european, cu institutii si chiar ceva bruma de economie, cu alesi si numiti specialisti si imaculati. Am avut un an, in care sa putem achizitiona paturi ATI sute sau chiar mii si sa instruim personal suficient, in care am putut face studii si prognoze, lua decizii, eficientiza si dezvolta capacitati.

Ce am facut?

Am dat zeci de milioane institutiilor mass media pentru a spune ce vrem noi si cum vrem noi, pentru ca domnul Arafat sa apara la ore de maxima audienta si sa ne certe, sa ne umileasca, sa ne ameninte, pentru ca specialisti ca Streinu-Cercel sau Rafila sa ne sperie cu apocalipse si apoi sa ne bage in ceata, pentru ca domnul Vela sa ramana in constiinta noastra doar cu geaca, domnul Tataru cu freza gelata si domnul Voiculescu cu fata tampa, de scolar prins nepregatit la tabla.

Am bagat oamenii cu forta in casa si am nascocit masuri nocive si regretabile, am dat amenzi si bulane pe spate, am demonizat pe cei care puneau intrebari, am invrajbit, isterizat  fanatizat si abrutizat romanul cu roman, omul cu om.

Am nenorocit zeci de mii de afaceri si domenii economice intregi, am lasat someri si faliti, familii fara venituri si am promis masuri si scheme de ajutor de care am uitat.

La implinirea unui an de bajbaiala si chin, am intocmit un raport, in care acest Pristanda al sanatatii, pe numele sau Vlad Voiculescu, numara paturile si nu ii ies la socoteala, contabilizeaza like-urile pe Facebook, iar Tipatescu -Arafat scuipa sentinte si avertismente. Din tabloul tragic al comediei romanesti nu puteau lipsi catavenci tristi, ca Ciolacu si Dâncu, gata sa muste sau sa pape faramituri de simpatie conjuncturala.

Unde e cresterea capacitatilor medicale promise? Cine e vinovat pentru banii grei aruncati pe masti ieftine si proaste anul trecut pe vremea asta? Unde sunt spitalele  de campanie ba desfacute, ba impachetate? Unde sunt unitatile si sectiile covid nou-noute promise sau bifate ca realizate?

Ieri o unitate spitaliceasca de elita si-a dat obstescul sfarsit in huiduieli si tipete de durere, pentru ca, timp de un an, niste carpaci au facut doar ce stiau sa faca -sa carpeasca si sa minta ca au reparat.

Un stat las si debil a lasat o criza pe mana incompetentilor. Romania e legata cu sarma si trozneste sinistru pe la incheieturi.

 

sursa foto: Digi24.ro

Domnul Fritz fata in fata cu xenofobia

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Ieri, primarul Timisoarei, domnul Dominic Fritz, a considerat de cuviinta sa organizeze o manifestatie impotriva xenofobiei si antisemitismului de dimensiuni reduse, ce-i drept, dar totusi, o manifestatie.

Nu vreau sa intru pe fondul dilemei,daca un edil local e mai potrivit sa ramana la stadiul de activist politic, sau sa se ocupe de treburile orasului pentru care a fost ales ( Timisoara fiind data in toata Europa ca un exemplu al bunelor practici, chiar corecte politic, in materie de convietuire multietnica). Vreau sa ma refer aici doar la un context politic si social, in care o astfel de manifestatie nu isi are locul.

Domnul Dominic Fritz a fost vizibil deranjat saptamanile trecute de manifestatiile impotriva masurilor anti-pandemie si, avand dreptul la propria opinie, a avut toata legitimitatea sa o arate. La mitingurile de saptamana trecuta, in toata tara s-au strigat de toate, de la revendicari normale, impotriva orelor aberante de intrat in casa, la conspiratii cu 5G, sloganuri antivacciniste sau de extrema dreapta. Pana la urma se striga de toate, la orice manifestatie similara (nu pot sa nu zambesc, amintindu-mi la mitingurile #rezist de tanarul, care cerea ironic cosuri la Lidl). Nu asta e o problema, ci tensiunea sociala acumulata intr-o perioada de criza majora a societatii, cand toate frustrarile ies la suprafata.

Pe domnul Dominic Fritz l-a mai deranjat activitatea si pozitiile publice luate de domnul Lavric, personalitate marcanta a AUR, privind memoria unor luptatori si martiri anticomunisti, cu umbre in biografie, ce tin de trecutul legionar si antisemit.

In Germania, de unde a venit domnul Fritz, raman inca nerezolvate sau nerezolvabile multe dosare ale unor personalitati ale secolului XX, tot in cheie antisemita, de la maresalul Hindenburg si pana la ministrul Speer sau amiralul Dönitz, la fel Petain in Franta, Franco in Spania, Horthy in Ungaria sau chiar miliardarul George Soros pentru activitatea din timpul razboiului. Sunt dosare nerezolvabile, in care se aduc permanent noi si noi argumente si nuante, si tocmai acest lucru e argumentul sublim al unui mediu de dezbateri autentic democratic.

Romania ar fi avut motive cu mult mai multe decat Germania sa dezvolte un antisemitism mai viguros, gandindu-ne doar la motivele rascoalei din 1907, la atentatul cu bomba al teroristului socialist Goldstein in Parlamentul Romaniei, la atacurile evreilor impotriva trupelor romane in retragere din Basarabia anului 1940, la originea multor ilegalisti si tortionari comunisti. Cu exceptia revoltei din 1907 (culmea, agitata pe alocuri chiar de activisti socialisti de origine evreiasca) si a miscarii legionare cu program evident antisemit, Romania cunoaste doar excese antisemite ce tin de razboi, de front si de alianta cu Germania nazista (Iasi sau Odessa), de erori militare si multa, foarte multa incompetenta in a rezolva situatii (nimic nou sub soare la noi).

Care e recrudescenta antisemitismului astazi, la noi:
Niste discursuri publice destul de izolate in peisajul politic asupra memoriei unor personalitati? Miscarile actuale de extrema dreapta cu zeci de mii de simpatizanti, care agita in Germania, ca simboluri, indivizi transati definitiv ca si criminali de catre istorie, sunt infinit mai periculoase si mai prezente.
O scrisoare trimisa de un dezaxat unei doamne a teatrului romanesc? Ce sa mai zica vedetele de la Hollywood, care zilnic primesc amenintari cu moartea de la nebuni de pe tot mapamondul?

Cum putem acuza realitatea politica actuala de xenofobie, cand domnul Dominic Fritz e ales in 2020 primar in Timisoara, unul dintre primele orase in orice clasament al Romaniei?

Dupa umila mea parere, o agitatie ca cea de ieri nu isi are rostul. Dimpotriva, in contextul pandemiei si al miscarilor sociale aferente acesteia, al presiunilor naturale de tot felul existente, devine chiar daunatoare. Pot intelege jocul politic, dar nu pot accepta ca acesta sa se desfasoare intr-un anumit context.

Orice situatie de criza nationala reclama echilibru din partea decidentilor, echilibru care sa prezerve democratia, dar sa si intareasca coeziunea sociala. Lupta in strada impotriva AUR acum, pe subiecte mai mult emotionale decat obiective, nu va face decat sa creasca emotia si frustrarea in tabara cealalta. Fondul social actual, presurizat la maxim, nu poate fi decat bomba, nu liant.

In consecinta, domnul primar Dominic Fritz a facut ieri rau, ca sa nu fie bine, iar unui edil care are nevoie si trebuie sa conserve pacea si solidaritatea in comunitate, nu ii pot intelege logica, resorturile obiective, ce l-au indemnat spre un astfel de gest.

Nu pot sa nu imi aduc aminte de maratonul mitingurilor USL din 2011, organizate de primarul din urbea mea, din motive ce tineau doar de un calcul politic egoist, de partid.

Imi doresc din tot sufletul ca acum sa nu fie vorba tot de asa ceva. Ar fi grav si ar avea repercursiuni de siguranta nationala.

Mirare

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

 

Ochii ei de sub umbrare
…lacrimi, soare si mirare,

Umeri goi, pe perne moi
…cheama timpul inapoi,
Sa ramana vesnicie,
In secunda ce-o sa fie
Cand privirea-mi de talhar
Luneca si lasa jar
Pe obraji si par carbune
…cine focu-l poate spune?
Din inima tremurat
Si prin ganduri leganat …

Si ma-ncearca o mirare,
Ma scufunda o-ntrebare …
Unde, oare, sa-i pun dorul?
In altar s-ascund fiorul
Clipei celei de intai,
Al iubirii capatai,
Ce-mi presara-n asternuturi
Si dorinte si-nceputuri?

 

 

 

 

(Sursa foto: theguardian.com)

Demisia, domnule ministru

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Da, domnule Vlad Voiculescu, personal cred cu tarie ca nu sunteti vinovat, ca om, de dezastrul de la Matei Bals, sunt convins ca tragedia este doar varful unui morman de mizerii acumulate intr-un sistem de sanatate gestionat de un lung sir de ministri incompetenti, care si-au rumegat obedienta politica si lacomia in biroul, pe care astazi il ocupati.
Cred in dorinta dumneavoastra sincera de a produce schimbarea in bine in acest domeniu vital si mai cred ca va aflati in fata unei oportunitati extraordinare de a face acest lucru.
Ca politician, sunt convins ca vedeti pozitia dumneavoastra actuala doar ca un mijloc pentru a realiza un scop -acela de a schimba ceva. Tocmai de aceea consider necesara DEMISIA DUMNEAVOASTRA IN ACEST MOMENT. Ar fi un gest, care ar contura un standard de comportament politic intr-o astfel de situatie. Cei care vin dupa dumneavoastra ar fi obligati moral sa faca la fel, in situatii similare, un atare comportament devenind firesc. Tot aceia care va vor urma, vor intelege ca, pentru a-si salva o functie si o cariera, trebuie sa evite cu orice pret sa ajunga intr-o atare conjunctura si, prin urmare, trebuie sa faca ceva, sa schimbe in bine, sa reformeze, sa eficientizeze, sa puna interesul si siguranta pacientului drept piatra de capatai.
DEMISIA dumneavoastra poate fi inceputul care schimba lucrurile, imboldul ce pune in miscare schimbarea. Daca ati dorit si ati luptat in politica pentru pozitia de ministru al sanatatii cu intentia de a va pune in slujba schimbarii mult asteptate, acesta este momentul de a face si de a reusi, cu adevarat, ceva. Renuntati la dumneavoastra insiva de dragul scopului nobil clamat la inceputul mandatului -demisionati si l-ati atins. Cei care vor veni dupa dumneavoastra il vor desavarsi. Lucrurile se vor misca in directia cea buna.

 

Sursa foto: www.RomaniPrinLume.info

Cuvânt de Crăciun

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Dragii mei,

Una dintre cele mai dezbatute probleme teologice crestine o reprezinta calitatea Lui Iisus de Fiu al Lui Dumnezeu si miracolul nasterii Sale din Fecioara.

In lumina materialismului gandirii ultimelor trei veacuri, care isi reclama fibra din Iluminism, acest lucru pare imposibil. Mai mult, asistam in prezent la o ofensiva la scara planetara a propagarii argumentelor pentru care acest lucru ar fi imposibil, ofensiva dusa in numele unei asa zise libertati a gandirii, a laicitatii si laicizarii societatii.

Sa se fi inselat oare primele Concilii, care au stabilit dogmele de baza crestine? Imi pare greu de crezut, mai ales in situatia in care acestea au reunit pleiada varfurilor intelectuale din intreg bazinul mediteranean, din ceea ce la acea vreme reprezenta lumea civilizata. Mai mult, fibra intelectuala a acestora, dincolo de spiritul crestin asimilat in maniera pauliana, o reprezinta filozofia greaca si reverberatile sincretice elenistice ale altor concepte si religii contemporane cu inceputurile istoriei si civilizatiei.

Numitorul comun al acestora, dincolo de maniere diferite de interpretare, il reprezinta utilizarea Simbolului si a Cuvantului drept chei de descifrare si de descriere, drept repere de ordonare a Lumii, cu toate cele vazute si nevazute, intelese si neintelese.

Pana in ziua de azi, trei momente despart crestinismul de stiinta moderna, credinta de contestarea ateista:

Facerea Lumii din Cuvantul de inceput, care era Dumnezeu -insasi cunoasterea aparitiei si fiintei lumii materiale;
Numele tainic al Divinitatii primit de Moise din rugul aprins de pe muntele Sinai -definire si dezbatere a existentei sau nonexistentei unei inteligente universale coordonatoare, infinite si incognoscibile cu mijloacele ratiunii umane;

Intruparea divinitatii prin miracolul nasterii Mantuitorului.

Putem observa un numitor comun al tuturor acestor momente -prilej al dezbaterilor fundamentale actuale: Cuvantul, ca izvor al intruparii lucrurilor, transformarea ideii in materie si actiune. Divinitatea creeaza lumea materiala, se defineste si se explica creatiei, apoi ii da solutiile existentei in armonie, dreptate si adevar. Totul se intampla prin Cuvantul fondator, care poate fi geniala formula de inceput, atotcuprinzatoare definitie sau inceput de Lege noua a iubirii pentru oameni.

Pe acest drum odata pornit, dezbaterile religie-stiinta mi se par ca devenind inutile, mai ales in conditiile in care cei mai aprigi contestatari in plan filozofic propun formule de inlocuire utilizand concepte deja teoretizate in dogma religioasa. Libertatea, Egalitatea sau Fraternitatea nu puteau fi definite in secolul luminilor altfel decat apelandu-se la bagajul de cunostinte mostenite de la teologii si filozofii medievali. Fundamentul lumii noi, al progresului modern, al modernitatii insasi sta tot in Evangheliile Noului Testament.

Credinciosi sau atei, avem mereu acelasi scop-intelegerea lumii in care traim, aceeasi nevoie -dezbaterea cu argumente. Nu realizam, de fapt, ca apelam in mod necesar la Cuvant si Simbol, ca recreem in permanenta prin idei, ca explicam dezvoltand concepte, ca ideile se materializeaza miraculos in noi si actiunea noastra.

Singura conditie atat a afirmatiei cat si a indoielii este buna credinta, onestitatea actului intelectual, respectul pentru diferenta. Le putem avea in cadrul laic de discutie, atata timp cat laicitatea nu este pervertita in dogma a negarii.

Va doresc tuturor sa cautati Cuvantul si Simbolurile, acum cand El se intrupeaza si devine Om, la un sfarsit de an, in care, mai mult decat niciodata, imprejurarile obiective ne-au facut sa ne intoarcem spre noi insine.

El s-a nascut prin Cuvantul vestit Fecioarei, voi renasteti prin propriul Cuvant rostit cu sinceritate. Mereu si mereu sa cautam Cuvantul pierdut si sa il intalnim pe El.

Printesa intunecata

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Am visat-o,
Am cantat-o candva fara sa o cunosc,
Fara sa o stiu.

Am privit-o
In asternut de albastru satin …
In umbre straluceau ochii ei
Picioare si brate precum ramuri
Imi spuneau sa mai raman
Sa privesc,
Sa adulmec nefiinta adierii
Si tipatul vestitor
Al vremurilor de pe urma
Ale dragostei.

Esti si vei fi a mea,
I-am spus.
Sunt si voi fi a ta, imi soptea cu tipat
In clipa eterna, in neant de vis.

Si nu stiam, sarman fara cuget,
Ca ii ceream sa fiu al ei,
Ca ma marturiseam pe mine in tipatul ei.

In asternuturi de satin albastru,
Pe tron de inima si brate,
Pe trunchi din mine
Am gasit-o pe ea …
Printesa mea intunecata din vis.

Joaca de-a jigodiile

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

In tara lui Papura Voda, intr-o capitala prafuita si provinciala, o jigodie istorica, trecuta prin partide sta la taclale cu o jigodie noua in politica si o convinge sa sustina impreuna o jigodie bortoasa, cu fata de mufa la conducerea de la judet.

Jigodia noua, lacoma si determinata ca orice jigodie la inceput de drum obtine si ea niste promisiuni pentru un loc pe langa jigodia bortoasa, plus niste sustineri pentru doua jigodii mai mici.

Intre noi fie vorba, jigodia istorica, mai barie, mai haladita si mai trecuta prin tot felul smecherii, a cam vandut jigodiei noi praful de pe toba, in schimbul tacerilor complice, abtinerii de la corul de latraturi, de la episoade de crize si spasme …deh, jigodia istorica si cea bortoasa se cam temeau.

Buna afacere, chit ca subalternii lor se trezesc luati pe nepregatite si cu izmenele in vine, cu candidatii gata pusi sa zambeasca in poze prin online, apoi dati la o parte pe principiul dezbraca-te ca te sexez, imbraca-te ca m-am razgandit.

Jigodiile mici vin cu tamtam si cu scrisoare de la stapanire peste ei, in timp ce jigodia istorica incearca sa ii indulceasca, dandu-le niscaiva locuri eligibile pe cate o lista. Degeaba, imparteala e subtire si onoarea nereperata.

Ce urmeaza e de inteles -subalternii dand din umeri si facandu-se ca ploua, oamenii dand din mana a lehamite, jigodiile mici urland ca de ce sunt asa singure si nu se unesc toti in jurul lor.

Pai de aia, ba, ca sunteti jigodii !

Draga Ministerule, …

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

Draga Ministerule al Apararii Nationale,

 

In primul rand iti multumesc ca ai grija de mine si de romanii mei, ca te straduiesti sa ne dai sfaturi bune si folositoare pentru sanatatea noastra. Sper, de asemenea, ca ce scrie prin ziare, despre anumite afaceri facute fara masca si dezinfectant, sunt doar plasmuiri ale dusmanilor, ca bravii nostri generali si ofiteri superiori, bravul nostru personal ministerial si politicienii din varful lui sunt straini de fapte reprobabile pe buzunarul nostru.

 

Pe de alta parte nu pot sa nu ma gandesc la cateva lucruri, cand te vad cu cata convingere si determinare ma indemni sa port masca, folosind exemplul minunat al ostasilor nostri de pe teatrele de operatiuni:

 

Soldatii poarta vesta, casca si masca pentru a se proteja de proiectile, de agenti chimici si biologici, ce sunt folositi in lupte, in conflicte armate, acolo unde un altul, dusmanul, manuieste de la distanta chestii letale, iar purtatorul echipamentului este tinta, obiectiv de neutralizat sau eliminat. Dusmanul meu, draga Ministerule, e doar o gripa zdravana cu un nume tampit (macar daca se numea virus sovietic sau taliban) iar mascuta mea e degeaba, daca se hotaraste sa ma atace, ca nu e de kevlar capabil sa umileasca glontul.

 

Soldatii sunt platiti pentru meseria pe care si-o fac (in caz de conflict armat, platiti in plus). Ei poarta casca, vesta si masca pentru ca iau bani sa faca anumite lucruri, pentru care toate astea sunt indispensabile. Pentru ca eu am stat in casa, pentru ca am fost restrictionat sa ma misc, pentru ca am masca si a trebuit sa imi limitez efortul, tanti economia s-a suparat si a omorat multe firme, lasand sute de mii orfani someri, oameni care in curand nu vor mai avea dupa ce sa traiasca, daramite dupa ce sa poarte masca.

 

Soldatii si-au asumat, in deplina cunostinta de cauza, un statut, riscuri multiple, specifice carierei si traiului de militar. Tot ei au fost recrutati dintre cei mai voinici, mai sanatosi, iar greutatea serviciului lor se reflecta in varsta mult prea frageda de pensionare. Eu, draga Ministerule, sunt mai slab, poate bolnav, poate cu dificultati de respiratie, poate pur si simplu ipohondru si claustrofob si nu ma voi putea ridica niciodata la nivelul celor cu vesta, casca si masca la 45 de grade Celsius. Pe de alta parte, nici nu ma trage inima sa fiu ca ei, stiind ca ma asteapta inca zeci de ani de munca in umila mea conditie, pana la o pensie scurta tare, pentru care e foarte probabil sa platesc mai mult decat sa primesc.

 

Soldatii, la fel ca nenea chirurgul, ca nenea vopsitorul sau nenea cu dezinsectia de la scara blocului, sunt antrenati, de voie de nevoie, ca o conditie a exercitarii unei meserii. Eu, draga Ministerule, scriu, muncesc la calculator, conduc masina, o repar, chircit pe sub ea, sap cartofii si varza pe camp. Imi cer scuze, ca nu m-am gandit pana acum sa ma antrenez din timp cu masca pe figura, sa fiu si eu brav si aratos, mascat cu sapa in mana, cu tubulara de 10 sau cu mapa sub brat.

 

Imi cer scuze, draga Ministerule, daca nu voi putea sa ma ridic la asteptarile tale. Te rog sa ma ierti si sa nu ma pedepsesti prea rau cu nenea ala de la Interne, prieten cu niste unii de la care aud manele in fiecare seara, de nu mai stiu daca e priveghi sau parastas in alerta, ba, mai mult, poate imi faci un amar de bine si vorbesti cu suratele de la Finante si Economie sa faca ceva sa nu se mai duca viata si traiul meu la vale, sa pot sa muncesc si eu si sa am siguranta painii de maine si poimaine.

 

Poate in drum te intalnesti cu nasa de la Transporturi si ii amintesti ca drumurile s-au stricat ele singure si trebuie reparate, ca nu te-ai jucat tu de-a bombardamentul pe ele. In caz ca o vezi pe aia mica de la Educatie, spune-i ca o liota de copii s-ar duce la scoala si ca ar fi foarte protejati de virusuri si bacterii daca ar mai repara cate un grup sanitar si ar mai varui cate un perete, ca prea sta sa le cada in cap.

 

La baba aia de Cultura nu are rost sa ii transmiti nimic, si asa nu va intalniti, ca e probabil moarta si ingropata pe undeva, in vreun capitol de lege bugetara.

 

Inca o chestie, daca o vezi pe milfa aia de isi spune Ministerul Sanatatii, spune-i ca a cam scumpit tarifele si presteaza prost tare pentru cati bani cere, de au ajuns clientii sa caute altele, pe centura pe la Viena sau Berlin.

Concert cu cor de cetateni, cvintet de politicieni si …pian

Posted on by Arca lui Voicu

Loading

5 aprilie 2020 -un preot si cativa enoriasi, cu masti si manusi, sunt amendati pentru ca au tinut o slujba de pomenire in curtea unei biserici, undeva in judetul Valcea.

 

https://www.youtube.com/watch?v=-G28t6EaY-M

 

6 august 2020 -un multiplu campion la infractiuni, sef de crima organizata, este prohodit cu taraf, sute de bocitoare si indoliati de teapa lui, intr-o adunare impotriva oricarei reguli a starii de alerta, pe care statul a legiferat-o.

 

https://www.youtube.com/watch?v=yJ36dWOLcOU

 

Da, este acelasi stat, aceeasi lege, sunt aceleasi autoritati si doar un singur aspect de statistica, cu care domnul Arafat, domnii Tataru si Vela, domnul Orban si Johannis ne tin la respect, cu botnita si sanctiunile de rigoare -in 6 august, fata de 5 aprilie, avem o diferenta de o mie de cazuri zilnice raportate.

 

Imbulzeala teribila, sute de persoane …cam cat sa se umple vreo doua, trei puscarii, manele plangacioase si strigate, gesturi de supunere si respect de la curtile satrapilor persani …mai putin autoritatea salvatoare , aia cu cascheta si pulan, care lucreaza pentru siguranta si increderea noastra, adica, in contextul actual, ne da amenzi, ne imprastie si ne apara de covid.

 

Veti vedea in imaginile, ce au impanzit retelele de socializare, sute de oameni fara masca, in spatii inchise, fara distantare fizica obligatorie, etc., etc., etc.

 

Nu veti vedea, insa, reactii firesti din partea organelor de ordine publica ale statului, nu veti vedea interventii, dispersarea multimii, aplicarea legii in vigoare, cu sanctiunile ei la pachet.

 

Spectacolul grotesc al unor zburatoare infractoare a amutit institutiile de forta ale unui stat membru UE, l-au amutit pe domnul Arafat, care nu mai iese si de aceasta data invitandu-i pe participantii la adunare sa treaca pe la spital.

 

Domnul Johannis tace (macar de ar fi fost vreo sedinta PSD, sa aiba ce spune), la fel si domnul Vela cu geaca lui razboinica de Top Gun, sau domnul Tataru, cu zulufii transpirati sau dati cu gel (greu de ghicit). Intre timp seful IGP “monitorizeaza”iar vreo duzina de servicii “pentru tara si protectia cetateanului”isi rontaie linistite alocatiile bugetare generoase. Toata lumea nu vede si nu aude nimic, toti demnitarii si functionarii adapati din buzunarele noastre tac.

 

In statul la cheremul interlopilor, ispravnicii nu pot sa tina decat partea stapanilor si sa calce capul resemnat al celui prea slab sa poata sari peste bariera legii. In Romania clanurilor infractionale si politice, guvernul si institutiile de siguranta si ordine publica ne fac, pentru a cata oara (???), demonstratia unui adevar cunoscut de mult: egalitatea in fata legii, bunul simt sunt doar vorbe, Constitutia a fost inlocuita de prostitutie iar dreptatea se plimba beata, in curul gol, cu masca pe ochi si cu gura si nasul libere.